De Constantin Tănase
Nu poţi muri în locul altuia
Poţi face puşcărie în locul altuia, poţi urî sau poţi iubi în locul altuia, poţi fi fericit sau nenorocit în locul altuia, dar să mori în locul altuia nu poţi.
Am auzit pe cineva, cuprins de adâncă durere, că ar fi fost gata să moară în locul celui dispărut. E un lucru de înţeles. Cred însă că Dumnezeu le-a orânduit şi aici cu înţelepciune: fiecare îşi trăieşte şi îşi moare viaţa proprie. Andrei Vartic şi-a trăit şi şi-a murit propria viaţă.
Ultimul său editorial publicat în TIMPUL este de fapt un testament – testamentul unui om care a împărţit viaţa sa la toţi, sie lăsându-şi, neîmpărţită cu nimeni, cum i se cade unui bărbat, doar moartea.
A fost bătut de ticăloşi, precum au fost şi sunt bătuţi toţi intelectualii oneşti din Basarabia. Colega mea Sorina Ştefârţă scria ieri că Andrei Vartic a fost „un nebun frumos şi un bărbat puternic, cu caracter”. E foarte adevărat – aşa l-am cunoscut în primul Parlament, în care am fost colegi, aşa l-am ştiut până la… ultimul său editorial.
Îmi amintesc de ultimul editorial al regretatului Octavian Paler. Tot un fel de testament era. Se vede că aşa vrea Cel de Sus, ca celor aleşi de El să le şoptească la ureche ce să scrie în ultimul lor editorial.
Andrei Vartic, în ultimul său editorial, ne avertiza testamentar: „Al treilea mandat al Dictatorului, dacă va fi să fie, va fi cel mai sângeros. …Va fi mult mai rău: asasinarea morală a intelectualităţii, sărăcie cumplită, război total cu opoziţia politică (vedeţi ce mizerii a spus despre domnii Chirtoacă, Filat, Urecheanu) şi, în final – război civil sângeros cu propriul popor. Iată de ce acest rău trebuie de scos de la putere anume acum. Iată de ce al treilea mandat al lui Voronin trebuie, cu orice preţ, tăiat din rădăcină, iar dictatorul – trimis „la odihna pe care o merită” după faptele sale”.
Acestea nu sunt gândurile unui om speriat de perspectiva morţii iminente care-i sufla în ceafă, ci ale unui „nebun frumos”, ale unui bărbat cu caracter care şi în pragul dispariţiei fizice îşi împărţea ultimele clipe cu cei ce vor rămâne după el.
A fost bătut de aceiaşi ticăloşi care l-au asasinat moral pe Grigore Vieru şi care i-au asigurat lui Voronin două mandate. Când, în fragmentul citat mai sus, Andrei Vartic vorbeşte despre „asasinarea morală a intelectualităţii”, el vorbeşte în cunoştinţă de cauză. De aceea, ultimul său editorial este un testament. Dar şi un avertisment: nu vă lăsaţi ameţiţi de primele succese, nu demontaţi baricadele, lupta cea mai grea e înainte şi Basarabia e în pericol, atâta timp cât răul nu va fi tăiat cu orice preţ din rădăcină. Numele acestui rău e Voronin.
Ceea ce a reuşit să facă Opoziţia ne insuflă speranţa că vom ajunge, în sfârşit, la rădăcinile acestui rău. Sunt convins că Andrei Vartic nu se va odihni în pace până când noi, cei rămaşi, nu vom tăia acest rău, împlinind astfel dorinţele din testamentul lui.
De aceea, să-l plângem pe Andrei Vartic, dar să-l plângem scurt, ca ostaşii în război. Nu lacrimile noastre îi vor aduce odihna şi împăcarea, ci propăşirea patriei şi a neamului românesc, Vartic fiind un adevărat ostaş al propăşirii.
E o adâncă lecţie pentru toţi: să ne trăim fiecare zi a vieţii noastre de parcă această zi ar fi ultimul nostru editorial.
