De Constantin Tănase
Sâmbătă, l-am urmărit la NIT pe Mark Tkaciuk, cel considerat a fi „eminenţa cenuşie” a lui Voronin, „creierul” partidului de guvernământ, temutul intrigant şi arhitectul tuturor victoriilor comuniştilor. Ascultându-l atent, îţi dai seama că în realitate „diabolicul Tkaciuk” este mai mult un mit creat de comunişti şi preluat pe negândite şi de presa independentă.
Dacă e să-i recunoaştem lui M. Tkaciuk vreo „calitate”, apoi aceasta ar fi cea de manipulator şi propagandist cinic format la şcoala… „antropologică” a totalitarismelor secolului trecut. Cinismul cu care manipulează dovedeşte că el a studiat cu sârguinţă metodele de propagandă ale ideologilor nazismului german şi ale comunismului sovietic. Aici, într-adevăr, e tare şi nu are concurenţi, în afară, poate, de unul singur – uita-l-ar şi pe acesta Dumnezeu şi Istoria, de aceea nici nu-i evoc numele.
Tkaciuk a apărut la NIT ca să preseze asupra Opoziţiei şi s-o acuze pentru „crima” de a nu dori să voteze candidatura comuniştilor la funcţia de şef al statului şi de a provoca alegeri anticipate.
Drept „fundament teoretic” invocat în acest scop a fost şi teza despre pericolul… polarizării societăţii moldovene. Cu o eleganţă şi o dibăcie de manipulator experimentat, Tkaciuk a trecut peste adevărata esenţă a polarizării politice a societăţii noastre la momentul actual, inducându-i telespectatorului ideea falsă că în R. Moldova viaţa poate deveni un rai adevărat numai în condiţiile unei societăţi nepolarizate pe principii politice şi ideologice. Ce stă în spatele acestei teze şi de ce comuniştii o promovează cu atâta insistenţă?
După 5 aprilie, dar îndeosebi după 6-7 aprilie, comuniştii au descoperit cu spaimă că ceva s-a întâmplat, ceva „le-a scăpat”, că „stabilitatea” instaurată de ei s-a dovedit a fi o iluzie şi că în străfundurile societăţii s-au acumulat nişte energii nebănuite, care pot arunca în aer regimul. Apariţia după 5 aprilie în viaţa politică a R. Moldova a unei noi generaţii de politicieni şi a unei noi generaţii de alegători, care împărtăşeşte idealurile şi valorile Opoziţiei, confirmă faptul că se produce un proces benefic de polarizare a societăţii în jurul unor repere (poluri) valorice diferite, antagoniste: pe de o parte, valorile polului democratic, proeuropean (şi, implicit, proromânesc), pe de alta – cele ale polului antidemocratic, comunist, pro-rusesc, asiatic (implicit, antieuropean şi antiromânesc).
Faptul că electoratul Opoziţiei a abordat şi abordează „votul de aur” prin prisma „trădării” dovedeşte că societatea refuză „pragmatismul” dorit de comunişti în numele unei soluţii politice morale chiar cu riscul unor pierderi de moment. E un proces periculos pentru comunişti, deoarece ameninţă starea de „stabilitate”, „rodată” după 4 aprilie 2005. Comuniştii vor o societate nepolarizată, cu o „opoziţie constructivă”, „pragmatică”, care nu-şi respectă promisiunile electorale, îşi trădează electoratul „în numele interesului naţional”, iar în viziunea comuniştilor astăzi interesul naţional al moldovenilor este ca şi în 2005 – Opoziţia să instaleze în funcţie un preşedinte comunist cu voturile electoratului anticomunist. Or, adevăratul interes naţional astăzi e altul, de aceea şi sarcina Opoziţiei e alta: să politizeze şi să polarizeze societatea până când ultimul moldovean va înţelege că locul regimului comunist al lui Voronin e la groapa de gunoi a Istoriei.
