Vlad Darie
Celebra şi controversata lucrare a lui Samuel Huntington „Ciocnirea civilizaţiilor” transferă pericolul viitoarelor războaie de la graniţele interstatale la cele civilizaţionale, accentul fiind pus pe diferenţele culturale. Totuşi, războiul rece şi evoluţiile din Europa de Est post-comunistă au creat şi alte frontiere, care despart state şi continente.
Din păcate, în R. Moldova avem două falii, două linii de demarcare, care transformă acest stat în teatru de război civilizaţional: o graniţă în exterior, pe Prut, care desparte civilizaţia vest-europeană de cea euro-asiatică, şi una pe interior, care desparte cetăţenii cu viziuni moderne şi liberal-democrate de cei de tipul homo sovieticus, extrem de răspândit în anumite teritorii din spaţiul ex-sovietic.
R. Moldova este rezultatul imploziei URSS la sfârşitul anilor ’90 ai secolului trecut şi al falimentului comunismului în plan global. Elitele moldovene au fost capabile să facă faţă evenimentelor doar în faza iniţială, când în prim-plan s-au situat obiectivele de ordin naţional, dar şi aici au apărut serioase contradicţii între adevărul istoric, ştiinţific şi conştiinţa naţională a basarabenilor, decisiv formată de politica imperială ţaristă, apoi cea sovietică. Când a venit timpul construcţiei fundamentului politic, economic şi cultural al noului stat, elitele naţionale s-au dovedit a fi total nepregătite.
Nomenclatura comunistă sovietică a intuit imediat incapacitatea noilor elite de a guverna şi s-a instalat în mod confortabil la guvernare. Fără să conştientizeze procesele contradictorii de ordin etnopsihologic şi cultural, Snegur, Sangheli, Moţpan, Lucinschi ş.a. au perpetuat mentalitatea nomenclaturistă de tip sovietic, prelungind agonia unei clase politice muribunde şi netezind calea pentru o revanşă comunistă de proporţii. Victoria zdrobitoare a comuniştilor în 2001 a însemnat eşecul forţelor reformatoare şi refugiul unei mari părţi a cetăţenilor în miturile nostalgice ale trecutului nu prea îndepărtat.
Spre deosebire de anii ’50-’80 ai secolului trecut, când cortina de fier era impermeabilă, cetăţenii din R. Moldova nu mai pot fi izolaţi de valorile liberal-democrate europene. Televiziunea prin satelit, internetul, libera circulaţie au ajutat basarabenii să se convingă de avantajele statului de drept şi a economiei de piaţă. Reforma sistemului educaţional, chiar şi nefinalizată, a conectat învăţământul la valorile europene şi, timp de aproape 20 de ani, şcoala a educat o nouă generaţie. Este meritul preşedinţilor Snegur şi Lucinschi că nu s-au opus acestor procese şi au acceptat prezenţa în programele şcolare a adevărului ştiinţific şi a modului de gândire european. Astfel, forţele liberal-democrate, extrem de slabe în anii ’90 ai secolului trecut, au început să fie alimentate de tineri cu viziuni moderne şi gândire europeană, iar cei care şi-au făcut studiile în România sau în Occident au promovat lideri politici de tip nou, net superiori celor veniţi din mişcarea naţională a anilor 1989-1991.
Astfel, societatea din R. Moldova s-a împărţit în două grupuri culturale distincte. Pe de o parte – homo sovieticus, cei care au acceptat valorile şi o anumită doză de confort social al „socialismului dezvoltat” totalitar şi, pe de altă parte – cei care au acceptat modernizarea generată de valorile liberal-democrate europene. Venirea comuniştilor la putere în 2001 a accentuat incompatibilitatea celor două paradigme şi a generat o tensiune în societate cu tendinţe de transformare în conflicte.
Aceste grupuri culturale din societate şi raporturile dintre ele se află în continuă evoluţie şi sunt substanţial influenţate din exterior. Două mari centre politico-economice de pe continent – Uniunea Europeană şi spaţiul post-sovietic, numit formal CSI – sunt expresie nu numai a rivalităţilor geopolitice, dar şi a confruntărilor de mentalităţi. Putem afirma cu certitudine că linia de demarcare dintre UE şi CSI este şi una dintre mentalitatea vest-europeană şi cea euro-asiatică, ce domină spaţiul ex-sovietic.
R. Moldova s-a pomenit, pe de o parte, la frontiera acestor două entităţi culturale, iar pe de alta, această graniţă se simte şi în interiorul societăţii. Aceste grupuri se identifică tot mai mult ca făcând parte din două lumi, două culturi, două mentalităţi opuse şi, în mare măsură, incompatibile. Încercările guvernării comuniste de a impune cu forţa modelul euro-asiatic, care înseamnă autocraţie, încălcarea flagrantă a drepturilor omului şi corupţie, se lovesc de rezistenţa celor care preferă modelul vest-european, care înseamnă modernitate, stat de drept, economie de piaţă funcţională, dialog şi toleranţă. Ciocnirile violente de la 7 aprilie şi represaliile care au urmat nu sunt o încercare de lovitură de stat, cum a încercat stângaci şi obraznic să interpreteze propaganda comunistă, ci expresia unui conflict al civilizaţiilor, a culturilor în sensul larg al cuvântului, al mentalităţilor. Accederea în parlament a două grupuri distincte şi radical opuse – comuniştii şi liberal- democraţii -, şi dispariţia mlaştinii centriste confirmă şi mai mult polarizarea societăţii în baza diferenţelor civilizaţionale.
Exponenţii gândirii homo sovieticus intuiesc pericolele pentru grupul lor şi întreprind măsuri energice de autoconservare. Pe plan extern, ei încearcă să reinstaleze cortina de fier pe Prut, pentru a minimaliza influenţele modului de gândire vest-european. Mai mult, ei limitează constant retransmiterea posturilor de televiziune şi difuzarea presei occidentale în favoarea celei estice. În condiţiile modernizării mijloacelor de comunicare, aceste tentative pe deplin denotă un mod perimat de a gândi.
Pe plan intern este întreprinsă o ofensivă împotriva sistemului educaţional şi se încearcă substituirea adevăratei educaţii prin intoxicarea cu mituri de sorginte sovietică. Pe de altă parte, are loc coruperea unor elite tinere, care au acces în administraţia comunistă şi care profită din plin de caracterul corupt al sistemului.
Cea mai spectaculoasă exteriorizare a ciocnirii civilizaţiilor din R. Moldova are loc în timpul alegerilor parlamentare. Guvernarea, prin toate mijloacele, inclusiv ilegale, se străduieşte să-şi fundamenteze legitimitatea sistemului prin votul cetăţenilor. Opoziţia, adică reprezentanţii paradigmei vest-europene, în special tânăra generaţie, nu mai poate trăi în lumea valorilor inacceptabile pentru ei şi califică menţinerea vechii elite la putere ca pe o catastrofă civilizaţională şi personală. Utilizarea disproporţionată şi ilegală a forţei, războiul informaţional declanşat de guvernare, marginalizarea şi neglijarea opoziţiei sunt eforturile disperate ale unui grup care se agaţă de mentalitatea euro-asiatică de tip sovietic, ca de un colac de salvare.
