Astăzi se împlinesc cinci ani de la „marea extindere” a Uniunii Europene. Pe 1 mai 2004, la UE au aderat zece noi state din Europa Centrală şi de Est, majoritatea foste socialiste şi sovietice, şi anume, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Slovenia. În mod firesc, la consemnarea de astfel de date, ne întrebăm de unde am pornit şi unde am ajuns.
Cele mai multe întrebări retorice ne apar mai ales când este vorba de Ţările Baltice, împreună cu care nu doar că am făcut parte din Uniunea Sovietică, dar şi am pornit – cel puţin, aşa părea – spre un nou început. Nici acum balticii nu uită că Chişinăul a fost prima capitală din lume care le-a recunoscut independenţa. Numai că astăzi ei se uită cu o oarecare compătimire la noi, care n-am ştiut nici măcar să mergem pe cărarea bătătorită de ei. Spre deosebire de Moldova, la ei s-a produs o lustraţie tacită, balticii alegând încă din anii ’90 să construiască o ţară nouă cu forţe noi, disociindu-se de trecutul sovietic şi comunist. Şi astăzi vedem că nu au dat greş.
La 1 ianuarie 2008, noile membre ale UE au intrat – cu excepţia Ciprului – în spaţiul Schengen, iar în scurt timp vor adera şi la zona euro. La cinci ani de integrare, noii europeni spun că marele beneficiu e că au început să se simtă confortabil în propria ţară, au siguranţă şi încredere în viitor. Nu s-a întâmplat nimic spectaculos în acest răstimp, povestesc ei, pentru că schimbările s-au produs treptat, în procesul de pregătire a aderării. Noii europeni şi-au făcut la timp toate temele pentru acasă, iar în schimb au primit fonduri europene, care au accelerat reformele şi au produs modernizarea ţărilor lor. Trebuie să menţionăm că, înainte de a fi primite în marea familie europeană, toate aceste ţări au aderat la Alianţa Nord-Atlantică, considerată un coridor al integrării europene. „În UE există doar câteva ţări membre neutre, dar niciuna nu a făcut parte din Pactul de la Varşovia”, declara un oficial ungar pentru TIMPUL. Tot el ne-a sfătuit prieteneşte să ne decidem odată ce vrem – ori UE, ori CSI, căci „un proverb maghiar spune că un credincios nu poate merge duminica să se roage simultan la două biserici”.
Chiar dacă, oficial, efectele integrării încă nu pot fi contabilizate, ele există. Nu în zadar moldovenii obişnuiţi se zbat să ajungă în Europa, apelând chiar şi la căi mai puţin „ortodoxe”. Cert e că de noi aceste state s-au îndepărtat destul de mult. Nu ştim numai dacă noi batem pasul pe loc sau mergem înapoi. Acum, după ce europenii descoperă „realizările” regimului Voronin, toate progresele şi stabilitatea comuniştilor s-au prăbuşit. Motiv din care va trebui să o luăm de la început…
