Vocea Basarabiei despre 4 aberatii ca Romania s-a implicat in RM

Un articol de la VoceaBasarabiei.com spune ca nici una din cele 4 invinuiri aduse Romaniei de Vladimir Voronin cum ca ar fi organizat ostilitatile de la 7 aprilie din Chisinau nu rezista nici celei mai elementare analize:

1. Consultanta partidelor din RM. In toata lumea patidele isi aduc consultanti straini, e o practica internationala. Se stie, insa, ca anume partidul comunist a fost consultat masiv nu doar de imagemakeri din Rusia, ci de ofialitati de cel mai inalt rang din Rusia ca presedintele D. Medvedev si ministrul rus de externe S. Lavrov. Unul din consilierii importanti ai lui V. Voronin este si „analistul american” Vladimir Socor, trotchist de marca deghizat in „luptator anticomunist de la Europa libera”.

2. Nici un partid politic din Romania nu a facut declaratii vizavi de alegerile din RM. Nici un partid politic din Romania sau din RM nu a antrenat studenti si elevi pentru actiuni violente. Demonstratiile din 6 si 7 aprilie au fost spontane si au exprimat opinia libera a tinerilor fata de fraudarea masiva a alegerilor de catre comunisti.

3. „Specialistii romani in spionaj” sunt o aberatie patologica a lui V. Voronin. Pana la ora actuala nici un „specialist roman in spionaj” nu a fost arestat si nu s-a demonstrat in nici un fel ca „specialistii” romani au organizat vandalizarea Presidentiei si Parlamentului. Dimpotriva, toate informatiile arata ca acest act cinic impotriva institutiilor statului a fost organizat si condus special de V. Voronin, ministrul de interne Papuc si directorul SIS-ului Reshetnikov asistat de ofiteri ai serviciilor speciale ruse.

4. In republica Moldova nu se vinde nici un ziar romanesc, iar „sustinerea informationala a ostilitatilor prin presa din Romania” e un non-sens schizofrenic fiindca presa de mare tiraj din Romania, cu parere de rau, pana la 7 aprilie nu s-a preocupat de alegerile din 5 aprilie si de ce se intampla in Basarabia, ci, cum se stie, de cazul Gigi Becali.

Fiindca nu a gasit in Basarabia nici un organizator al „tentativei de lovitura de stat” pe care si-a organizat-o el insusi (probil sfatuit de specialistii rusi in spionaj) si pentru a nu putea sa recunoasca cinstit si barbateste ca batut si ucis pe degeaba tineri nevinovati V. Voronin a nascocit un dusman extern si anume statul roman.

Mai accentuam ca – respectand Constitutia RM – nici un partid politic din RM nu a cerut in programele electorale unirea cu Romania. Alta e insa opinia libera a cetatenilor, mai ales a majoritatii tinerilor, care s-au saturat pana in gat de statul politienesc al lui V. Voronin si de crizele interne, un adevarat razboi necontenit de tip trotchist, pe care acest Pavlic Morozov insetat de putere si de comunism le organizeaza periodic in RM, destabilizand mereu situatia social-politica si inchizand astfel complectamente drumul investorilor straini in RM. In acelasi timp anume partidul comunistilor a incalcat grav Constitutia RM in anul 2001, atunci cand si-a facut slogan politic electoral din „unirea Republicii Moldova cu uniunea Rusia-Belarusi”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.