Moldova.ORG – Preşedintele Parlamentului R. Moldova, Marian Lupu se va întâlni cu preşedintele pretinsului soviet suprem de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk. Întrevederea neformală va avea loc la Bruxelles, Belgia, unde Marian Lupu va efectua, în perioada 13 – 15 mai 2008, o vizită de lucru. Potrivit unui comunicat de presă al Legislativului, vizita are drept scop intensificarea dialogului bilateral cu Uniunea Europeană (UE) în vederea susţinerii realizării aspiraţiilor de integrare europeană şi promovării R. Moldova pe agenda europeană de discuţii. La rândul său, Evgheni Şevciuk este invitat să participe la lucrările mesei rotunde privind contracararea traficului de fiinţe umane.
Potrivit comunicatului de presă, în timpul vizitei la Bruxelles, Preşedintele Legislativului de la Chişinău va avea o serie de întrevederi la Parlamentul European şi la oficiul Secretarului General al Consiliului UE, în cadrul cărora va aborda probleme ce ţin de perspectivele dezvoltării relaţiilor de cooperare moldo-comunitară. Agenda vizitei speaker-ului Marian Lupu la Bruxelles mai include întrevederi cu Reprezentantul Special al UE pentru R. Moldova, Kalman Mizsei, vicepreşedintele Parlamentului European, Marek Siwiec, Preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe din cadrul Parlamentului European, Jacek Saryusz-Wolski, alţi oficiali europeni.
Marian Lupu va fi însoţit de o delegaţie parlamentară, care va participa, pe 14 mai curent, la lucrările mesei rotunde cu genericul „Contracararea traficului de fiinţe umane: cooperarea între Parlament şi ONG-uri, situaţia existentă pe ambele maluri ale Nistrului”. Evenimentul este organizat de Delegaţia Parlamentului European pentru R. Moldova, Reprezentantul Special al UE pentru R. Moldova în cooperare cu Ambasada Marii Britanii la Chişinău. Delegaţia de la Chişinău, este compusă din parlamentarii Valentina Buliga, Preşedintele Comisiei pentru protecţie socială, sănătate şi familie, şi Nicolae Oleinic, Vicepreşedintele Comisiei pentru drepturile omului. Membrii delegaţiei intenţionează să pună în discuţie acţiunile comune ale parlamentarilor şi organizaţiilor neguvernamentale de pe ambele maluri ale Nistrului privind intensificarea luptei împotriva traficului de fiinţe umane, se mai arată în comunicatul de presă al Legislativului de la Chişinău. – Moldova.ORG