Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu a atras atenţia luni seara autorităţilor moldovene că nu pot lăuda Uniunea Europeană în vederea aderării şi critica în acelaşi timp unele state membre precum România, aceste două situaţii fiind incompatibile, se arată într-un comunicat de presă.
"Referitor la atitudinea mai degrabă ostilă a autorităţilor moldovene actuale la adresa României, trebuie spus că prietenii noştri moldoveni care doresc să adere la Uniunea Europeană trebuie să ajungă singuri la concluzia că aceste două situaţii nu sunt compatibile. Respectiv că nu poţi lăuda Uniunea şi critica în acelaşi timp membrii care o compun", a subliniat Ioan Mircea Paşcu.
"Oricum, există şi anumite ‘avantaje’ pentru UE de pe urma atitudinii autorităţilor moldovene faţă de România: graniţa cu UE, adică cea româno-moldoveană, este mult mai bine păzită de moldoveni decât graniţa cu Ucraina de pildă, deşi aceasta din urmă este la fel de importantă pentru UE, dovadă fiind chiar trimiterea misiunii EUBAM", a declarat europarlamentarul român.
Afirmaţiile lui Paşcu au fost făcute în cadrul schimbului de păreri privind misiunea de asistenţă UE la graniţa dintre Republica Moldova şi Ucraina (EUBAM), care a avut loc în cadrul subcomisiei de apărare şi securitate a Parlamentului European. Ioan Mircea Paşcu este vicepreşedinte al Comisiei de afaceri externe a PE, din care face parte şi subcomisia de apărare.
Misiunea EUBAM a fost lansată în noiembrie 2005 la cererea preşedinţilor moldovean şi ucrainean, pentru a asista eforturile de modernizare a graniţei comune în conformitate cu standardele europene şi pentru a ajuta la găsirea unei soluţii în privinţa conflictului îngheţat din regiunea separatistă Transnistria. Rolul misiunii EUBAM este strict tehnic şi de consultanţă, neavând puteri executive (newsin.ro).