Moldova.ORG – „La Odesa, în perioada 14-15 aprilie 2008, au avut loc consultări ale participanţilor la formatul de negocieri „5+2”: OSCE, Uniunea Europeană, Federaţia Rusă, SUA, Ucraina, R. Moldova şi Transnistria”, se arată în comunicatul de presa al Ministerului Reintegrării din R. Moldova.
Întâlnirea participanţilor la negocierile în problema transnistreană a fost prilejuită de Misiunea OSCE în R. Moldova, care, în perioada menţionată, a organizat la Odesa un seminar privind „măsurile practice de consolidare a încrederii şi securităţii în domeniul economiei şi ecologiei”. Seminarul, la rândul său, constituie o reacţie imediată a OSCE la întâlnirea de la Tighina, 11 aprilie 2008, dintre preşedintele moldovean, Vladimir Voronin şi liderul separatist, Igor Smirnov, care, potrivit presei guvernamentale, au discutat despre „consolidarea încrederii între Chişinău şi Tiraspol”.
În urma consultărilor purtate la Odesa, cinci grupuri de lucru specializate îşi vor începe activitatea chiar în această săptămână. Grupurile de lucru vor activa în următoarele domenii: economie şi comerţ, dezvoltare a infrastructurii, social şi ocrotire a sănătăţii, ajutoare umanitare, ecologie şi agricultură.
În comunicatul de presă al Ministerului Reintegrării se subliniază: „partenerii internaţionali, implicaţi în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, au susţinut aceste iniţiative şi şi-au exprimat disponibilitatea de a contribui în mod practic la realizarea proiectelor anunţate”. – Moldova.ORG
La Odesa au avut loc si consultari in format „5+2”
Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.