Uniunea Europeana pledeaza pentru suveranitatea şi integritatea teritoriala a Moldovei

Uniunea Europeană şi-a reiterat ataşamentul pentru soluţionarea conflictului transnistrean în baza principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi a reafirmat faptul că o eventuală soluţie a diferendului trebuie să fie negociată în cadrul formatului extins 5 + 2. Precizăm, în context, că Marian Lupu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu Kalman Mizsei, reprezentant special al UE la Chişinău.

Interlocutorii au discutat evoluţia procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, starea actuală a reformelor democratice din ţara noastră, fiind menţionată, totodată, necesitatea continuării transformărilor interne şi ajustării domeniilor prioritare pentru dezvoltarea social-economică a ţării.

Oficialii au abordat în mod deosebit procesul de implementare a Planului de Acţiuni RM – UE. În context, Marian Lupu şi-a exprimat încrederea că Raportul de Evaluare al Comisiei Europene, care va fi publicat la începutul lunii aprilie a anului curent, va oferi o apreciere obiectivă şi echilibrată a evoluţiei şi realizărilor Republicii Moldova.

A fost, de asemenea, subliniată importanţa lansării unor negocieri pe marginea unui cadru juridic mai avansat al relaţiilor cu Uniunea Europeană, care ar rezulta în elaborarea unui document nou de cooperare. Interlocutorii au optat ca noul acord să prevadă apropierea graduală a Republicii Moldova de cele patru libertăţi europene.

Părţile, totodată, au abordat o serie de aspecte ce se referă la soluţionarea problemei transnistrene, pronunţându-se în context pentru reluarea cât mai grabnică a procesului de negocieri în cadrul formatului 5 plus 2. Oficialii au subliniat şi necesitatea consolidării dialogului dintre cele două maluri ale Nistrului. // Flux

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.