Editia electronica a ziarului Jurnal de Chisinau scrie ca in discursul sau tinut la congresul al VI-a al PCRM, Vladimir Voronin a declarat ca „dintre cele 30 de ziare existente in R. Moldova, comunistii au patru, iar din cele sapte televiziuni – una”, fara sa precizeze care anume. Potrivit autorului, cel mai probabil, Voronin a avut in vedere ziarele Comunistul, Puls, Moldova Suverana, Nezavisimaia Moldova si postul de televiziune „NIT”.
De ce NIT?, se intreaba retoric Jurnal de Chisinau, dupa care urmeaza imediat raspunsul – „pentru ca la evenimentul de astazi (Congresul VI al PCRM n.n.), sefii si jurnalistii de la NIT erau destul de numerosi, seful statului si alti oficiali comunisti prefera sa mearga numai la acest post de televiziune, iar stirile postului tradeaza cel mai mult apartenenta politica”.
In continuare citim ca „seful statului, tot el si capul comunistilor, nu e sincer pana la capat, deoarece nu numai NIT este portavocea comunistilor, ci si postul de televiziune „N4” condus de fostul purtator de cuvant al PCRM, Alexandru Petcov. In plus, si postul public de televiziune lustruieste de zor imaginea partidului de guvernamant.”
In al treilea rand, potrivit editiei electronice a ziarului Jurnal de Chisinau, „din holdingul comunist de presa se stie ca mai fac parte cel putin inca posturile de radio Antena C si Serebreanii Dojdi, agentiile de presa Novosti Moldova si Basa-press”. // DECA-Press