Deputatii au felicitat doamnele din Parlament cu ocazia zilei de 8 Martie

Femeile din Parlamentul Republicii Moldova şi reprezentantele mass-media acreditate în Legislativ au fost felicitate cu ocazia zilei de 8 Martie de către deputaţi.

În cadrul şedinţei plenare de vineri, 7 martie curent, spicherul Marian Lupu a urat femeilor “sănătate, fericire, realizarea tuturor aspiraţiilor şi un foarte frumos La mulţi ani”.

Deputatul din partea Partidului Comuniştilor din Moldova, Vladimir Dragomir, a adresat şi el un mesaj de felicitare urând femeilor “mult, mult soare, un zâmbet, o floare şi o dulce sărutare”!

De asemenea, femeile din Legislativ au fost felicitate de Iurie Roşca, liderul Partidului Creştin Democrat din Moldova, precum şi Vladimir Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, care le-au dorit succese, perseverenţă şi să fie iubite şi respectate.  // BASA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.