Cetatenii rusi din Moldova l-au preferat pe Dmitri Medvedev

Cetatenii rusi din Moldova, inclusiv cei carte au votat in stanga Nistrului, l-au preferat pe Dmitri Medvedev. Acesta a acumulat 87,24% (43 086 voturi), transmite DECA-press.
Potrivit datelor puse la dispozitia presei de catre Ambasada Rusiei la Chisinau, el este urmat de Ghennadi Ziuganov pentru care au votat 6,64% (3 278 persoane).

Dupa acesta urmeaza Vladimir Jirinovski – 5,26% (2 596 persoane) si Andrei Bogdanov – 0,42% (208 persoane). In total, la alegeri au participat 49 386 de cetateni rusi care locuiesc in Moldova sau s-au aflat aici in ziua votarii. 0,44% din buletine au fost declarate nevalabile.

Potrivit unor informatii, in Moldova, inclusiv in regiunea transnistreana, locuiesc peste 100 mii de cetateni rusi, dintre care drept de vot au circa 85 de mii. Alegerile presedintelui Rusiei pe teritoriul Moldovei au fost declarate valabile.

Dmitri Medvedev, candidatul partidului Rusia Unita si favoritul actualului lider de la Kremlin, Vladimir Putin, a castigat duminica alegerile prezidentiale din Rusia, insumand 70,22% din voturile electoratului.

Potrivit rezultatelor partiale, furnizate de Comisia electorala centrala dupa numararea a 99% din voturi, Medvedev este urmat de candidatul comunistilor, Ghennadi Ziuganov, cotat cu 17,77% din voturi si de liderul LDPR, Vladimir Jirinovski, care a obtinut 9,37% din sufragii. Presedintele Partiduluii democratic, Andrei Bogdanov, a fost cotat cu doar 1,29% din voturile rusilor. // DECA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.