Ambasadorul cu Misiuni Speciale al OSCE, Heikki Talvite, numit în acest post de către Preşedintele în exerciţiu al OSCE, Ilkka Kanerva, a sosit la Chişinău pentru a se informa la faţa locului asupra mersului reglementării transnistrene. Talvite va fi responsabil cu activităţile de deblocare a procesului de negocieri între R.Moldova şi Tiraspol.
Potrivit Agenţiei INFOTAG, Heikki Talvite este diplomat cu experienţă, fost ambasador al Finlandei în URSS, iar în prezent – preşedintele societăţii de prietenie „Finlanda-Rusia”. Talvite este considerat un specialist cu experienţă în domeniul rezolvării conflictelor îngheţate. În anii 2003-2006, el a fost copreşedintele Grupului de la Minsk al OSCE şi reprezentant special al Uniunii Europene în Caucazul de Sud, s-a ocupat de rezolvarea conflictului din Carabahul de Munte. În ajunul vizitei în R.Moldova, Heikki Talvite a vizitat Misiunea UE de asistenţă la graniţa moldo-ucraineană (EUBAM) din Odesa.
La întrevederea cu şeful EUBAM, Ferenc Banfi, el a declarat că misiunea UE şi-a dovedit eficienţa şi că preşedinţia finlandeză a OSCE îi sprijină pe deplin activitatea.
Miercuri, reprezentantul special al OSCE are programată o întrevedere cu Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. Tot în timpul vizitei, Talvite va vizita regiunea transnistreană şi se va întîlni cu conducătorii acesteia. // Infotag