Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei a luat nota cu regret de decizia autoritatilor de la Chisinau de a indeparta de pe teritoriul Republicii Moldova patru preoti si o calugarita, cetateni romani, care fac parte din clerul Mitropoliei Basarabiei.
Totodata, in aceeasi perioada, IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, titular al unui pasaport diplomatic eliberat de autoritatile romane, a fost supus unui control vamal neuzual pentru titularii unor astfel de pasapoarte.
La data de 3 ianuarie 2008, insarcinatul cu afaceri a.i. al Romaniei la Chisinau a avut o intrevedere cu IPS Petru, pe care l-a informat in legatura cu drepturile titularilor de pasapoarte diplomatice, precum si despre conditiile legale de intrare si sedere in Republica Moldova a cetatenilor romani.
Ministerul Afacerilor Externe apreciaza ca situatia creata in jurul cetatenilor romani, membri ai clerului Mitropoliei Basarabiei, se putea solutiona fara recurgerea la masuri radicale, mai ales in perioada sarbatorilor de iarna, precizeaza Agentia Prompt Media, citata de www.deca.md.