Inca un preot a fost expulzat din Republica Moldova

Autoritatile comuniste de la Chisinau au expulzat joi, 3 ianuarie, un al treilea preot roman. Daca primilor doi parohi li s-a imputat lipsa permisului de munca in Republica Moldova, ultimul a fost expulzat pur si simplu, avand actele in regula, scrie cotidianul „Jurnalul National”, citat de Agentia DECA-press.

Oamenii din satele ramase fara preoti s-au inarmat cu ce au gasit pe langa case si au iesit in strada, sperand sa obtina intoarcerea preotilor romani in parohii.

Vestea expulzarii celui de-al treilea paroh a devenit cunoscuta joi seara, cand granicerii moldoveni nu i-au mai permis sa intre in Republica Moldova. Constantin Dumitrascu, paroh al bisericii din satul Larga-Noua, raionul Cahul, a fost lasat sa inghete ore bune la vama moldoveneasca. Apoi i s-a restituit pasaportul si a fost rugat sa se intoarca in Romania, fara a i se oferi vreo explicatie. „Am toate actele in regula! Am permis de munca… Granicerii mi-au spus: „Parinte, asa am primit ordine. Nu aveti voie sa intrati!”, a spus preotul Dumitrascu, citat de „Jurnalul”.

Serviciul de graniceri al Republicii Moldova nu si-a comentat gestul.

Sursa citata precizeaza ca alti doi preoti, de la protopopiatul Cahul, urmeaza sa fie expulzati. Preotul Iulian Budescu va trebui sa plece din Republica Moldova pana la 6 ianuarie, iar preotul Ion Civlea urmeaza sa se prezinte la data de 9 ianuarie in fata unei instante din Cahul, pentru a primi o decizie in cazul sau. De asemenea, unei calugarite, de la manastirea Ulmu, Macrina Ursu, i s-a interzis sa se intoarca in Republica Moldova, desi avea acte in regula.// DECA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.