Anul politic 2007 si asteptari pentru 2008

(Comentariu de Igor Botan, director ADEPT)
Principalele evenimente ale Anului politic 2007 au fost legate de pregatirea si desfasurarea alegerilor locale generale. Pierderea alegerilor de catre Partidul Comunistilor din Republica Moldova (PCRM) a avut drept efecte: renuntarea la "parteneriatului politic pentru integrare europeana" dintre putere si opozitie; antagonizarea relatiilor dintre puterea centrala si administratia publica locala; revizionismul ideologic al partidului de guvernamint si regruparea fortelor opozitiei; exacerbarea pericolului "agresiunii permanente" la adresa Republicii Moldova din partea "ultimului imperiu al Europei". In paralel, s-au produs evenimente cu impact major, legate de implementarea Planului de Actiuni Uniunea Europeana – Republica Moldova (PAUERM) si de solutionarea conflictului transnistrean.
I. Impactul alegerilor locale generale
Infringerea partidului de guvernamint si "victoria agregata" a opozitiei la alegerile locale nu au "limpezit apele". Dimpotriva, au anuntat apropierea unei destabilizari social-politice si a unor procese cu "efect intirziat". Reactia partidului de guvernamint la "victoria agregata" a opozitiei a fost reducerea pe cale legislativa a potentialului acesteia, din perspectiva parlamentarelor 2009, prin: interzicerea detinerii functiilor publice de catre posesorii cetateniilor multiple; ridicarea pragului electoral; interzicerea blocurilor pre-electorale. Toate acestea sint consecintele indirecte ale rezultatelor alegerilor din iunie 2007. Alegerile locale generale din iunie 2007 au fost marcate si de doua evenimente cu caracter simbolic:
in satul de bastina al Presedintelui Vladimir Voronin – Corjova, situat in zona de securitate de pe malul sting al Nistrului, alegerea administratiei publice locale a fost zadarnicita premeditat, in repetate rinduri, de catre autoritatile transnistrene;
alegerile locale generale au ramas neterminate, din cauza incidentelor repetate din satul Buteni.
In primul caz este vorba despre o provocare la adresa sefului statului, care acum sapte ani, inaintea intrarii in posesia mandatului de Presedinte, promitea solutionarea conflictului in citeva luni de zile. De asemenea, alegerile la Corjova au pus in evidenta un nou aspect al rolului pacificatorilor. Pe de o parte, prezenta lor nu a putut impiedica interventia in forta a autoritatilor transnistrene pentru zadarnicirea efectuarii alegerilor organizate de catre autoritatile constitutionale ale Republicii Moldova. Pe de alta parte, prezenta pacificatorilor rusi a servit drept principalul motiv pentru justificarea desfasurarii de catre autoritatile Federatiei Ruse a alegerilor in Duma de Stat in raioanele de est ale Republicii Moldova.
Cel de al doilea caz este pur si simplu unul edificator. Simplii locuitorii ai unui sat si-au confirmat constant si repetat potentialul de protest, invingind, cel putin din punct de vedere moral, autoritatile.
II. Implementarea PAUERM
Retorica oficiala a continuat sa insiste asupra scopului strategic primordial – integrarea europeana a Republicii Moldova. In conformitate cu o indicatie din 13 septembrie a premierului Vasile Tarlev, pina la 17 noiembrie 2007 urmau sa fie incheiate toate activitatile stabilite pentru realizarea obiectivelor Planului de Actiuni UE-RM. Orice estimare obiectiva a eforturilor autoritatilor moldovenesti in acest sens ar recunoaste realizarea unor progrese semnificative in diverse domenii, succesele au fost reflectate pe larg de un intreg "media-holding", cuprinzind vreo 8–9 unitati electronice si tiparite, precum si alte citeva afiliate. De aceea, concentrarea asupra problemelor nesolutionate se impune, in special, in domeniile de maxima sensibilitate, precum asigurarea: drepturilor omului; libertatii mass-media; independentei justitiei; combaterii coruptiei; climatului investitional favorabil. In aceste domenii starile de fapt nu au cunoscut progrese semnificative, ba dimpotriva, au cunoscut anumite regrese. In cadrul Consiliului de Cooperare din iunie 2007 pentru majoritatea domeniilor in cauza Comisia Europeana a recomandat Republicii Moldova sa-si dubleze eforturile. Jumatate de an mai tirziu seful statului a recunoscut, in cadrul vizitei sale la Bruxelles din 5–6 decembrie 2007, ca Republica Moldova ramine restantiera in domeniile in care urma sa-si dubleze eforturile.
In consecinta, Comisia Europeana a propus la 5 decembrie 2007 extinderea perioadei de implementare a PAUERM pentru inca un an de zile. Decizia in cauza a fost precedata de indemnuri traditionale: de intensificare a eforturilor, tinind cont de faptul ca "nu exista limite pentru perfectiune"; de testare a gradului de implementare prin prisma reactiilor cetatenilor la efectele generate. Cu toate acestea, nu se poate spune ca Republica Moldova a primit vot de blam, dimpotriva, la adresa ei au fost pronuntate cuvinte incurajatoare. Faptul ca implementarea planurilor de actiuni cu Ucraina si Israelul au fost, de asemenea, extinse pentru un an de zile, plaseaza Republica Moldova intr-un context destul de favorabil. Ultimul factor face irelevanta referinta la data de 17 noiembrie, salvind-ul, probabil, pe premierul Tarlev de la primirea "cartonasului rosu", cu care-l ameninta seful statului inca un an in urma.
Totusi, indemnul de a testa calitatea si gradul de implementare a PAUERM prin intermediul reactiilor cetatenilor da o lovitura dramatica autoritatilor moldovenesti. Cel mai elocvent studiu de caz in acest sens poate fi cel de la Buteni, invocat deja. Astfel, in pofida hotaririlor Judecatoriei de circumscriptie, Curtii de Apel si a Curtii Supreme de Justitie, alegatorii din Buteni s-au considerat lezati in drepturile lor electorale, atunci cind instantele judiciare respective au decis anularea rezultatelor alegerilor si organizarea alegerilor repetate fara participarea candidatului preferat, descalificat de justitia moldoveneasca pe motiv ca a abuzat de "resurse administrative". Refuzul de a respecta deciziile judecatoresti, manifestat prin blocarea sectiei de votare, pune in evidenta gravitatea situatiei. Formal, actiunile protestatarilor sint ilegale, insa, de fapt, ele au un anumit grad de legitimitate:
• partidul de guvernamint n-a suportat niciun fel de consecinte de pe urma faptelor confirmate in raportul final ale OSCE, referitoare la "supunerea intimidarilor candidatilor din partea opozitiei" la recentele alegeri din 2007. Dupa accederea la guvernare a PCRM, rapoartele oficiale ale OSCE au mai constatat "degradarea procesului electoral", "abuz de resurse administrative" dar aceste constatari nu au atras eliminarea din competitie a candidatilor PCRM etc. In statul de drept legea trebuie sa fie una si egala pentru toti;
• credibilitatea justitiei moldovenesti este contestabila. Numai in 2007, autoritatile moldovenesti au fost condamnate de CEDO in 59 de cazuri pentru incalcarea drepturilor omului (mai mult de o condamnare pe saptamina), ceea ce reprezinta aproximativ 57% din numarul total al condamnarilor. Refuzul Consiliului Europei de a selecta un judecator pentru CEDO din candidaturile promovate de catre autoritatile moldovenesti discrediteaza procedurile respective si in plan intern;
• pentru asigurarea ordinii in ziua alegerilor repetate din 16 decembrie 2007 Ministerul Afacerilor Interne a dislocat in Buteni, localitate cu aproximativ 2500 de alegatori, tocmai 400 de politisti, aproximativ cite un politist la 6 alegatori, dotati cu arme si cai. Modul in care s-a implicat politia a determinat demisionarea in corpore a membrilor consiliului electoral din localitate, lasind nesolutionata problema alegerii administratiei locale.
In cazul satului Buteni, problema "dreptului la revolta in cazul guvernarii inadecvate" nu este una de filozofie politica, ci una foarte practica. De o maniera elocventa ea pune in evidenta perceptia din partea cetatenilor a gradului de implementare a PAUERM.
III. Relatiile putere centrala – putere locala
Un fenomen demn de atentie este legat de degradarea dramatica in 2007 a relatiilor dintre puterea centrala si administratia publica locala. Imediat dupa alegerile locale, seful statului a avertizat asupra eventualei discriminari de ordin financiar-bugetar a 2/3 din raioane in care a invins opozitia. Amenintarile au fost insotite de boicotarea reciproca in procesul de alegere a organelor executive ale raioanelor. In cazul raionului Rezina, boicotul s-a soldat cu dizolvarea consiliului raional ales in iunie si organizarea unor alegeri noi in noiembrie. Deciziile ulterioare ale administratiei centrale au fost indreptate spre lezarea intereselor administratiei locale: schimbarea subordonarii conducatorilor institutiilor medicale, initiative de diminuare a influentei financiar-materiale a autoritatilor locale asupra politiei municipale, distribuirea resurselor bugetare pentru investitii capitale, reducerea acumularilor in bugetele locale prin anularea impozitului pe venit in cadrul "reformei economice liberale" etc. Acest gen de actiuni a confirmat cele mai proaste asteptari, ca disputa politica dintre putere si opozitie va fi extinsa asupra relatiilor administrative dintre puterea centrala si cea locala.
Expresia concentrata a relatiilor putere centrala – putere locala este relevata prin prisma relatiilor dintre puterea centrala si primaria municipiului Chisinau. Greselile comise de catre primaria si Consiliul Municipal Chisinau, avindu-i in frunte pe liderii Partidului Liberal – Dorin Chirtoaca si Mihai Ghimpu, i-au oferit partidului de guvernamint temei pentru critici. Insa amenintarile din partea puterii centrale la adresa celei municipale, secundate de tentativele procuraturii de a contesta legalitatea unor dispozitii ale primarului, nesupunerea ostentativa a conducerii politiei municipale, utilizarea presiunilor in disputa tarifelor prin stoparea furnizarii agentului termic in blocurile locative din capitala de catre o intreprindere gestionata de Guvern etc., au consolidat simpatiile pentru autoritatile municipale. Intr-adevar, contestarea verbala de catre seful statului a alegerii cetatenilor, precum si excesul de zel in contestarea competentelor autoritatilor chisinauiene au avut drept efect cresterea rating-ului de incredere a cetatenilor in primarul capitalei, rating care spre sfirsitul lui 2007 a tins sa le egaleze pe cele ale prim-ministrului si presedintelui Parlamentului. In acest context, merita mentionate doua lucruri, oarecum, favorabile primarului Dorin Chirtoaca: disputa dintre primaria Chisinaului si Guvern privind instalarea si inaugurarea Pomului de Craciun a capatat contururi simbolice, fiind consemnata de presa internationala ca reactie a fortelor "vechi" la manifestarile celor "noi"; postul de televiziune pro-prezidential, angajat in mod vadit in defaimarea primarului de Chisinau si a opozitiei, printr-o emisiune pretins satirica, etaleaza, de fapt, frica autorilor si actorilor acestui show pentru ceea ce si cum fac, dar mai ales neincrederea in perpetuarea la putere a celor pe care-i slujesc. Manifestarea neincrederii submineaza moralul. Acest gen de comportament nu este doar o manifestare a "curajului de a ataca opozitia", ci si o incalcare a drepturilor consumatorilor de productie audiovizuala.
IV. Modernizarea PCRM
Un eveniment de rezonanta s-a produs la plenara din 17 noiembrie 2007 a PCRM, cind a fost dat publicitatii proiectul noului program politic al formatiunii[1]. Seful statului, lider al PCRM, s-a adresat colegilor sai de partid, dar si tuturor celor interesati, sa participe la dezbateri pe marginea documentului care urmeaza a fi adoptat in calitate de program oficial la congresul al VI-lea din 15 martie 2008. Vladimir Voronin a mai subliniat ca programul nou este prevazut pentru urmatoarea perioada de 30 de ani.
Merita mentionat faptul ca proiectul noului program al PCRM este primul document care atesta clar intentia de modernizare a formatiunii, desi o decizie in acest sens a fost adoptata acum cinci ani si jumatate, la plenara din mai 2002. Proiectul fixeaza fara echivoc pastrarea vechii denumiri, desi esenta ideologica este golita de continut de o maniera foarte speciala. Pe de o parte, se vorbeste despre valorificarea "mostenirii comuniste", iar pe de alta parte, se profileaza clar tendinta, oarecum sfioasa, de renuntare la doctrina marxist-leninista, fixata in actualul program, si care trebuia sa stea la baza edificarii socialismului si comunismului in Republica Moldova. Cu toate acestea, proiectul contine referinte respectuoase la adresa clasicilor marxism-leninismului, fiind condamnat doar socialismul de tip stalinist si brejnevist. Procedind astfel, PCRM se declara "partid de stinga de tip nou", pentru care "problema proprietatii isi pierde sensul", lucru extrem de important care nu poate fi rupt din context. Astfel, PCRM isi proclama valorile fundamentale: egalitatea conditiilor, controlul democratic, transparenta maxima a tuturor deciziilor iar, pe de alta parte, condamna birocratia hrapareata si coruptia.
Un comentariu la aceste inovatii curajoase este necesar, dar el poate fi facut dupa citeva precizari. Simplii membri ai PCRM si toti cetatenii Republicii Moldova sint in drept sa se intrebe: de ce inainte de a declara ca "problema proprietatii si-a pierdut sensul" sa nu fie demonstrata respectarea elementara a prevederilor Legii nr.1264-XV din 19.07.2002 privind declararea si controlul veniturilor si a proprietatii demnitarilor de stat, judecatorilor, procurorilor, functionarilor publici si a unor persoane cu functie de conducere? De ce in 2007 Comisia centrala de control, abilitata sa faca publice datele despre averile demnitarilor de prim rang din Republica Moldova nu a facut acest lucru? De ce au fost respinse propunerile modificarii legii electorale, referitoare la declararea veniturilor si a membrilor familiilor candidatilor la alegeri in functii publice? La ce servesc tot felul de campanii impotriva coruptiei, daca pentru controlul cetatenesc ar fi mult mai important sa se cunoasca estimarea proprietatilor demnitarilor si familiilor lor, atunci cind acestia isi incep exercitarea atributiilor, pentru a putea sa se convinga ulterior ca functiile lor publice nu au reprezentat surse de sporire disproportionata a averilor respectivilor? Raspunsurile la aceste intrebari ar fi o dovada de conformare la standardele UE, in care PCRM afirma ca doreste sa integreze Republica Moldova si ar lipsi PCRM de necesitatea de a face concesii ideologice, in situatia in care tine cu tot dinadinsul sa-si pastreze denumirea de partid comunist.
Tonul triumfalist referitor la "schimbarea nemaivazut de dinamica" din perioada de guvernare a PCRM, desprins din nota de insotire a proiectului programului merita o reactie si comentarii aparte.
In primul rind, in proiect lipseste cu desavirsire analiza si estimarea gradului de realizare a sarcinilor fixate in actualul program al formatiunii, adoptat la 22 aprilie 2001, imediat dupa victoria electorala absoluta.
In al doilea rind, contributia PCRM la dezvoltarea sistemului politic din Republicii Moldova in ultimii sapte ani nu este una fara echivoc. S-ar parea ca nu e mare lucru sa condamni stalinismul si socialismul brejnevist dupa ce toata lumea le-a condamnat inca acum 20 de ani. Totusi, in cazul PCRM, intirzierea condamnarii este explicabila. Vorba e ca PCRM a avut inteligenta si capacitatea de a stoarce un profit maxim din nostalgiile cetatenilor moldoveni dupa o viata linistita si relativ asigurata din perioada sovietica. Revenind la analiza realizarilor PCRM din ultimii 7 ani de aflare la guvernare, ea pare incompleta si distorsionata. In ce mod a mizat PCRM pe exploatarea nostalgiilor a fost relevat la 7 noiembrie 2001, cind a dorit organizarea unui show de imitare a "belsugului socialist", prin vinzarea unor produse alimentare contra bani sovietici si la preturi pe potriva. Show-ul a trebuit insa intrerupt pentru evitarea unei eventuale tragedii din cauza imbulzelii inimaginabile. Simbolic, am putea fixa data imbratisarii de catre PCRM a ideii privind necesitatea reformelor liberale – 7 noiembrie 2001. Schimbarea optiunilor ideologice s-a profilat si in probleme de maxima principialitate. PCRM nu a mai dorit sa revina la ideea interzicerii proprietatii private asupra pamintului, detinind in perioada 2001–2005 o majoritate parlamentara constitutionala. Doar trei ani inainte de obtinerea majoritatii constitutionale, cind era in opozitie PCRM adunase jumatate de milion de semnaturi ale cetatenilor cu scopul exercitarii presiunilor asupra guvernantilor din perioada 1998–2001. In acest sens, PCRM este in drept sa vorbeasca despre "schimbarea nemaivazut de dinamica" – de la experimentul din 7 noiembrie 2001 si pina la 11 aprilie 2007, cind Presedintele Voronin a proclamat "revolutia liberala", au trecut doar cinci ani si jumatate.
Mai trebuie mentionat ca si in alte state CSI nostalgiile oamenilor pentru perioada sovietica au fost mari, dar numai in Republica Moldova succesorul PCUS a putut invinge in alegeri. Astfel, la limita secolelor XX si XXI rating-urile partidelor comuniste din Rusia, Ucraina si Republica Moldova erau comparabile, dar au existat trei factori, dintre care doar unul a fost determinant, pentru ca in Republica Moldova comunistii sa invinga, iar in Rusia si Ucraina sa se prabuseasca: colapsul financiar din august din Rusia care a distrus economia Moldovei ce abia prinsese sa creasca; criza constitutionala provocata de intentia Presedintelui Lucinschi de a institui un regim prezidential; si gradul relativ avansat al democratiei moldovenesti in comparatie cu cel din alte state CSI, inclusiv Rusia si Ucraina. Ultimul factor a fost si cel determinant. Drept dovada ca PCRM a profitat de conditii optimale in alegerile din februarie 2001 ne serveste raportul misiunii OSCE. Pentru contrast, vom mentiona ca politologii si sociologii rusi pina in prezent discuta despre calea pe care ar fi urmat-o Rusia daca la alegerile din 1996 din aceasta tara comunistii rusi nu ar fi fost impiedicati sa-si obtina victoria meritata in cadrul unor alegeri libere si corecte. Intr-adevar, sistemul semi-parlamentar moldovenesc a tratat PCRM ca pe orice alt partid, in timp ce "verticalele puterilor" prezidentiale din Rusia si Ucraina tratau partidele comuniste din aceste tari foarte dur, dar mult mai blind decit cum a tratat PCRM partidele de opozitie dupa ce s-a instalat la guvernare in 2001.
In al treilea rind, contributia PCRM la stabilizarea si dezvoltarea economiei moldovenesti, de asemenea, nu poate fi tratata univoc. Ea nu poate fi neglijata, dar nici nu trebuie exagerata. In primul rind, PCRM a venit la guvernare cind cele mai dureroase reforme, marcate de influenta factorilor externi, lipsa de experienta si coruptie elementara, fusesera implementate deja, asigurind inversia caderii in crestere economica. Merita mentionat si faptul ca, atunci cind PCRM a acces la guvernare, Republica Moldova era pe pozitia a doua in topul rusinos al celor mai sarace tari din Europa, iar in prezent, dupa 7 ani de guvernare, ea este pe primul loc in acest anti-top, distanta fata de alte state europene sarace accentuindu-se. La fel de important este sa se sublinieze ca cresterea PIB si a acumularilor bugetare in ultimii 7 ani a fost direct proportionala cu cresterea volumului remitentelor cetatenilor moldoveni aflati la munci peste hotare.
Revenind la obiectivul principal formulat in noul program al PCRM, acesta este proclamat – modernizarea Republicii Moldova prin edificarea unei societati postindustriale. In acest scop, PCRM tinteste spre cinci sarcini majore: punerea bazelor unui stat social, avind in avanscena o clasa sociala principial noua – "proletariatul cunostintelor"; crearea unui climat favorabil pentru afaceri in vederea afirmarii unei economii deschise si inovatoare; instituirea unei "democratii esalonate"; sporirea competitivitatii statului; adoptarea principiilor fundamentale ale securitatii, neutralitatii permanente si integritatii teritoriale a Republicii Moldova.
Scopurile formulate au stirnit diverse reactii. In mod previzibil, presa de opozitie a reactionat sarcastic fata de ele, precum si fata de proiect per ansamblu. Dimpotriva, mass-media afiliata PCRM nu oboseste sa-i aduca elogii, bazate pe referinte la aprecierile unor savanti de renume din tara si de peste hotare. In aceasta situatie, cea mai corecta abordare este sa fie urmarite reactiile membrilor PCRM, care dintotdeauna au fost deprinsi cu formulari clare a obiectivelor. Astfel, pe paginile ziarului "Comunistul" ei se intreaba – ce isi doreste sa edifice formatiunea in baza programului nou[2]? Tot ei incearca sa raspunda: comunismul – nu!; capitalismul – nu!; socialismul de tip sovietic – nu!; socialismul de tip chinezesc – nu, Europa nu ne va intelege. Atunci ce? O propunere originala a fost sa fie introdus drept scop final edificarea in Republica Moldova a noocratiei[3] – societate guvernata de forta ratiunii. Astfel, reactiile la proiectul programului developeaza intensitatea provocarii in fata careia se afla PCRM. In acest sens, in proiect de subliniaza ca "Republica Moldova nu mai are dreptul sa fie ca toti ceilalti. In cazul nostru sa fim ca toti ceilalti inseamna nu pur si simplu sa raminem in urma pentru vecie, ci pieirea. Intr-un anumit sens, Republica Moldova trebuie sa fie, pentru cetatenii sai, cea mai buna tara dintre toate tarile".
Luate impreuna, exemplele de mai sus pun in evidenta pretentia, oarecum curioasa, de contributie teoretica la dezvoltarea doctrinelor de circulatie mondiala. In plus, proiectul programului PCRM pune in circulatie notiuni noi, precum: "proletariat al cunostintelor" si "democratie esalonata". Prima inovatie este imprumutata de la diferite curente moderne de orientare stingista, reprezentind o distorsionare a notiunii afirmate deja in limbile moderne de "proletariat intelectual", sau mai pe intelesul tuturor – "intelectuali salariati". Dupa toate aparentele, notiunea de "proletariat al cunostintelor" a fost necesar de inserat in noul program al PCRM pentru a pastra o relatie cu notiunea clasica de proletariat. Este important ca in traditia marxista proletariatul este intotdeauna cel exploatat, fiind obligat sa-si vinda forta de munca. "Proletariatul cunostintelor", probabil, isi vinde abilitatile, iar pretentia PCRM este de a-i propune serviciile de aparare a intereselor. Si aceasta dupa ce "proletariatul cunostintelor" din Moldova a preferat sa se converteasca in "proletariat muncitor" si sa plece in masa la munci peste hotare. In acest context, liderii PCRM ar trebuie sa raspunda la o intrebare de ordin general – la ce mai serveste notiunea de proletariat, fie el al cunostintelor sau pur si simplu muncitor, daca pentru PCRM "problema proprietatii isi pierde sensul"? Este lipsit de sens sa se vorbeasca despre proletariatul in contextul inexistentei problemei proprietatii private. Si notiunea de "democratie esalonata" a fost vehiculata de liberalii rusi la inceputul anilor ’90, atunci cind incercau sa explice si sa justifice imperfectiunile regimului stabilit de Presedintele Boris Eltin[4]. In topul valoric notiunea de "democratie esalonata" ar putea, probabil, fi pusa alaturi de notiunea de "democratie suverana".
Cert este ca inovatiile din proiectul noului program al PCRM au inceput sa creeze probleme. Astfel, deputatul Parlamentului din partea PCRM, Gheorghe Mustata, a facut o declaratie publica privind parasirea formatiunii si a fractiunii parlamentare[5]. In declaratie se spune direct ca: a devenit extrem de dificil a discuta cu oamenii simpli care asteapta explicatii pe marginea discrepantelor uluitoare dintre promisiunile facute in 2001 si politica promovata de partidul de guvernamint; proiectul noului program al PCRM contine prevederi absolut incompatibile cu ideile comuniste, bazate pe marxism. Merita mentionat faptul ca este pentru prima data, in ultimii ani, cind un membru al PCRM paraseste formatiunea din motive ideologice.
V. Framintarile opozitiei
Desi, in linii mari, au ramas dezorganizate si derutate, lucru confirmat fara putinta de tagada in alegerile noi de la Rezina, fortele de opozitie au produs in 2007 un sir de evenimente demne de toata atentia. In special, a prezentat interes comportamentul noilor lideri politici, capabili sa creeze noi trenduri.
Partidul Liberal (PL) este cel care a produs cea mai mare senzatie politica in 2007. Victoria agregata a opozitiei la alegerile locale din 2007 si erodarea PCRM nu a impresionat atit cit a impresionat victoria vicepresedintelui PL, Dorin Chirtoaca, in competitia pentru primaria municipiului Chisinau. In pofida multiplelor manifestari ale lipsei de experienta, ale absentei propriei echipe manageriale, ale greselilor uluitoare in cooperarea cu partenerii politici si planificarea activitatii primariei etc., sondajele de opinie au atestat o crestere foarte pronuntata, in special in mediul urban, a rating-ului de incredere in primarul Dorin Chirtoaca. Singura explicatie poate fi cea legata de manifestarea curajului cu care rezista atacurilor frontale si absolut disproportionate din partea puterii centrale. Aici trebuie clarificate citeva lucruri. In mod normal, dupa terminarea alegerilor locale, relatia dintre primaria municipiului Chisinau si Guvern ar fi trebuit sa fie una de ordin preponderent administrativa, reglementata de competentele legale. Faptul ca relatiile respective au ajuns sa puna in pericol interesele cetatenilor de a beneficia de servicii normale, demonstreaza ca relatiile au fost politizate pina dupa limita rationala sau a bunului simt. Proverbul spune ca intr-un conflict ce pune in pericol binele public cel mai destept trebuie sa cedeze. Daca e asa, atunci pretentia membrilor PCRM de a construi noocratia (societate a ratiunii) in Republica Moldova este irealizabila. Dupa toate aparentele, de pe urma conflictului va avea de pierdut atit PL cit si PCRM. Pentru PL semnalele ingrijoratoare s-au profilat la alegerile noi din Rezina, unde formatiunea a pierdut mai mult de jumatate din simpatizantii sai si asa foarte putini. De asemenea, PL a pierdut filiala sa teritoriala cea mai puternica de la Cantemir. Per ansamblu pentru opozitie intransigenta PL poate fi utila. Astfel, daca pentru locuitorii capitalei conflictul dintre primarie si Guvern va deveni unul intolerabil, ei vor avea cea mai apropiata oportunitate de a scapa de aceasta situatie proasta peste un an si jumatate, la alegerile parlamentare din martie 2009, dind vot de blam actualului partid de guvernamint, evident, in proportia de vot ce-i revine capitalei la alegerile parlamentare. Ar fi straniu ca simplii cetateni sa accepte sa sufere inca trei ani si jumatate, pina la debarcarea PL de la conducerea primariei. Eventualul vot de blam impotriva PCRM pentru a salva in 2009 capitala de conflictele permanente nu va insemna in mod necesar sustinerea PL-ului. Alegatorii pot sustine si o alta forta – calma, competenta si promitatoare. Din aceasta perspectiva, alternativa pentru Dorin Chirtoaca este – ori devine simbol si realizator al "schimbarii" pe care a anuntat-o victoria sa in iunie 2007, ori va avea statutul "premergatorului", care a venit doar sa anunte si sa pregateasca "schimbarea" pe care o va realiza altcineva. In orice caz, cea mai importanta "arma secreta" a lui Dorin Chirtoaca care ii alimenteaza curajul este ca acesta e invulnerabil fata de "arma strategica" a principalului oponent – "fabricarea dosarelor".
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a (pro)filat in 2007 cea mai spectaculoasa intrare in viata politica din Republica Moldova. Orice explicatii ar aduce liderii PLDM, impresia ramine constanta: PLDM isi propune sa faca ceea ce ar fi trebuit sa faca PL din 2005 si pina in prezent – sa incerce unificarea, macar partiala, a fortelor politice de orientare liberala. Rezultatul electoral exceptional al vicepresedintelui PL, Dorin Chirtoaca, la municipalele succesive din 2005, convertit in victorie finala la alegerile ordinare din 2007, il facea pe Chirtoaca cea mai indicata persoana pentru calitatea unuia din liderii segmentului liberal. In prezent, lui Dorin Chirtoaca i se reproseaza pe diferite cai ca, in pofida, performantei sale electorale, el nu a putut deveni nici macar lider al PL, nici vorba sa poata deveni un lider unificator al celorlalti liberali, pe care in loc sa-i consolideze a reusit chiar sa-i antagonizeze in timpul campaniei electorale, suportind mai tirziu efectele acestui comportament in Consiliul Municipal. Insa trendul format de Dorin Chirtoaca nu putea, in mod obiectiv, ramine "neincalecat". Cu o dexteritate demna de invidiat acest lucru l-a facut parlamentarul Vlad Filat, care si-a demonstrat calitatile de lider politic activ si competent exact in perioada 2005–2007. In anul 2007 activitatea lui Filat a fost fulminanta: implicarea la alegerile pentru functia de primar de Chisinau cu cea mai expresiva si profesionista campanie in care a realizat un rezultat destul de modest, dar promitator; solicitarea adresata primarului Dorin Chirtoaca de a-l sustine pentru accederea in functia de presedinte al Consiliului Municipal, refuzata de primar; parasirea Partidului Democrat, in care detinea o functie de conducere si avea perspective de a prelua conducerea formatiunii intr-un viitor previzibil; lansarea in septembrie a propriului proiect politic, avind drept una din etape constituirea PLDM; organizarea la 8 decembrie a congresului de constituire a formatiunii, care a incununat activitatea de formare a branselor teritoriale in toate unitatile administrativ-teritoriale, inclusiv prin atragerea de partea PLDM a aproximativ 100 de primari si 50 de consilieri raionali[6]. Daca datele despre numarul de primari si consilieri sint adevarate, atunci PLDM, fara sa fi participat la alegeri, intra in topul primelor cinci partide din Republica Moldova. Pentru comparatie, vom mentiona ca PL a obtinut in urma alegerilor locale 12 primari si 22 consilieri raionali/municipali, o parte din care i-a pierdut deja in favoarea PLDM. In aceste circumstante, PLDM poate pretinde smulgerea flamurii "schimbarii" de sorginte liberala din mina PL-ului, lucru care se incadreaza perfect in logica competitiei politice. Citeva ziare si posturi de televiziune private au promovat activ imaginea PLDM si atuurile acestuia: un lider relativ tinar (37 ani), activ, foarte competent si la fel de prosper; un nucleu al formatiunii format de persoane pe potriva liderului; un start extrem de promitator, care ii va atrage noi aderenti. Pe de alta parte, un sir de lideri de formatiuni politice si presa afiliata acestora au adus critici foarte dure, adresate personal lui Vlad Filat, invocind un sir de lucruri ce nu pot fi trecute cu vederea: incoerenta in explicatia motivelor parasirii PD la scurt timp dupa anuntul ca proiectul sau este legat in exclusivitate de acest partid; afirmatia ca noul proiect este orientat spre cetatenii neimplicati, insa cei aproximativ 100 de primari si 50 de consilieri convertiti sa adere la PLDM au fost chiar foarte implicati in vreo 5–6 partide; "cumpararea" banala a liderilor unor filiale teritoriale ale Partidului Democrat, Partidului Social-Liberal, Partidului National Liberal, Partidului Liberal, Partidului Popular Republican si atentarea la filialele Partidului Popular Crestin Democrat. Astfel, unificarea fortelor s-a facut de o maniera foarte speciala, peste segmentul liberal, printr-o "terapie de soc" pentru liderii formatiunilor deposedate de un sir branse. Probabil, acest lucru s-a intimplat din lipsa de timp. Facind abstractie de veridicitatea acuzatiilor la adresa lui Filat, oricum, se poate afirma ca PLDM a format un trend, aflat in deplina developare. Partea morala a lucrurilor va iesi la iveala la parlamentarele din 2009. Daca formatiunea va obtine un rezultat bun, atunci va fi evident ca nu "convertirea prin cumparare" a stat la baza consolidarii formatiunii, ci "incalecarea" inteligenta a trendului "schimbarii", developat de "premergatorul" – Dorin Chirtoaca. In cazul in care formatiunea s-ar prabusi, toate acuzatiile vor fi tratate ca fiind demonstrate, cu toate consecintele aferente.
Miscarea "Actiunea Populara" (MAP) a avut cel mai original comportament in 2007. Liderul spiritual al formatiunii, Sergiu Mocanu, a stiut sa atraga atentia presei asupra proiectului sau politic. Personalitate controversata, dar stiutoare de a se impune, s-a remarcat prin limbajul extravagant, absolut justificat pentru atragerea tinerilor, care la congresul de constituire din 22 decembrie 2007 au constituit majoritatea absoluta, reprezentantii lor fiind alesi in principalele posturi de conducere. In acest sens, s-a produs o contrapunere fata de alte formatiuni politice, exprimata foarte inspirat – "toate formatiunile au aripi tinere si numai MAP va avea o aripa a pensionarilor". Miza MAP pe tineret i-a facut pe unii observatori suspiciosi sa-l asocieze pe liderul spiritual al formatiunii, care in perioada 2003–2007 a detinut functia de consilier prezidential, cu Vasilii Yakimenco, lider spiritual al unei miscari foarte populare din Rusia. Comparatia este neintemeiata, dat fiind faptul ca miscarea lui Yakimenco este pro-prezidentiala, iar MAP se contrapune clar Presedintelui Voronin. Miza pe contrastul maximal fata de alte formatiuni se evidentiaza si in formularea scopului strategic al MAP – decuparea problemei Transnistriei de problema integrarii europene a Republicii Moldova si recuperarea ei ulterioare din perspectiva obtinerii statutului de stat membru al UE. Exprimarea explicita a ceea la ce multe formatiunii cu viziuni pro-europene doar se gindesc[7] poate fi interpretata ca un act de curaj, nu si ca unul de manifestare a realismului. Oricum, evidentierea MAP fata de alte partide persista. Jocul de-a paradoxurile se profileaza si in alegerea logo-ului formatiunii – marul, care in traditia crestina e simbolul pacatului si ispitei. Totusi, curajul liderului spiritual al MAP nu poate fi numit debordant, chiar daca a sfidat, oarecum, noua lege a partidelor, adoptata de Parlament pe 21 decembrie 2007, doar cu o zi inaintea congresului de constituire a MAP. Noua lege, spre deosebire de cea veche, nu se refera nici intr-un fel la miscarile social-politice, doar la partide. Cu toate acestea, liderul spiritual a insistat asupra identitatii de miscare social-politica, urmind ca Ministerul Justitiei sa accepte acest lucru la inregistrare. Totusi, se pare ca renuntarea la denumirea de "partid" in favoarea denumirii de "miscare-social politica" este una cit se poate de banala – temerea de acronimul pentru Partidul "Actiunea Populara" – PAP. De fapt, tinerii ar fi apreciat cit de "cool" este sugestia de a PAPa Marul ispititor pentru a cunoaste "binele si raul". Si mai "cool" ar fi fost daca in calitate de simbol ar fi fost ales "marul muscat", dar in acest caz, ar fi existat pericolul unor interpretari echivoce extrem de subtile.
VI. Problema transnistreana
Problema transnistreana a ramas nesolutionata si in 2007. Asta nu mai mira pe nimeni. In pofida discutiilor intense din perioada februarie-mai pe marginea "initiativelor la pachet" ale Presedintelui Voronin, purtate cu vicepresedintele Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Yuri Zubakov, urmate de initiativele din octombrie, lucrurile au ramas vagi, atit in privinta eventualei reluari a negocierilor in format "5+2", dar mai ales in vederea solutionarii finale a conflictului. Summit-urile, adunarile generale si tot felul de intruniri ale OSCE, ONU si altor organizatii internationale la care a fost dezbatuta problema transnistreana nu au putut dezgheta citusi de putin "conflictul inghetat".
In afara initiativelor mentionate, autoritatile moldovenesti au incercat sa initieze actiuni practice, care au fost calificate de liderii separatisti drept tentative de exercitare a presiunilor asupra Tiraspolului. Este vorba despre decizia Chisinaului de a introduce controlul asupra importului in regiunea transnistreana, deopotriva cu exportul, precum si de intentia anuntata de a interzice circulatia automobilelor cu numere de inregistrare in Transnistria peste hotarele tarii, incepind cu 1 ianuarie 2008, iar pe malul drept al Nistrului – incepind cu 1 ianuarie 2009. In ambele cazuri, autoritatile moldovenesti s-au vazut nevoite sa renunte la actiunile anuntate. E dificil de imaginat ce poate produce o impresie mai proasta decit anuntarea in mod repetat a unor intentii pe care te vezi ulterior nevoit sa le anulezi. Acest mod de comportament pune in evidenta lipsa capacitatilor de proiectare si de calculare a eventualelor reactii.
Anul 2007, foarte dificil pentru liderii separatisti, dar si pentru locuitorii Transnistriei, se termina pe o nota, oarecum optimista pentru acestia – Rusia si-a reconfirmat dominatia totala, sub toate aspectele, in regiune, organizind alegeri pentru Duma de Stat in toata amploarea, ca pe propriul teritoriu, si reluind suportul financiar al regimului separatist.
Este adevarat ca si autoritatile moldovenesti isi mentin optimismul, expriminu-si speranta ca liderii transnistreni vor accepta sa discute "pe marginea implementarii initiativelor din octombrie a Presedintelui Voronin", aceasta mai cu seama ca seful statului, in discursul sau la conferinta de presa din 19 decembrie 2007, a declarat ca "din punct de vedere moral-psihologic, problema este deja solutionata in minte de catre toti actorii principali implicati". De fapt, problema a fost solutionata "in minte" inca acum 10 ani, la 7 mai 1997, cind a fost semnat faimosul "Memorandum Primakov", care prevede egalitatea partilor implicate in conflict, lucru asupra caruia insista consecvent, fara abateri, Transnistria si Federatia Rusa. Memorandumul in cauza a fost semnat si sub presiunea PCRM, in special a liderului sau Vladimir Voronin.
VII. Politica externa
Anul 2007 a confirmat adevarul axiomatic ca politica externa este o proiectie a politicii interne. In acest sens, putem constata ca nici in al saptelea an al guvernarii sale, PCRM nu a putut elabora si adopta conceptiile noi ale politicii externe si de securitate, care sa raspunda provocarilor timpului. Ultimele par a fi foarte presante, daca au determinat PCRM sa-si elaboreze un nou program, uitind de onorarea prevederilor programului in vigoare. Lipsa conceptiilor clare a avut un impact de ordin practic asupra relatiilor Republicii Moldova cu cei mai importanti vecini si parteneri ai sai.
Autoritatile moldovenesti sustin ca in 2007 relatiile cu Federatia Rusa au devenit excelente chiar in pofida faptului ca tara respectiva a ignorat nota Ministerului Afacerilor Externe si Integrarii Europene in privinta desfasurarii alegerilor in Duma de Stat in raioanele de est ale Republicii Moldova. Si relatiile cu Ucraina au fost apreciate drept foarte bune, desi in 2007 nu a fost inregistrat vreun progres in solutionarea unor probleme presante si spinoase din relatiile bilaterale, referitoare la: hidrocentrala de la Dnestrovsk, portul de la Giurgiulesti, proprietatile moldovenesti din aceasta tara etc. In general, folosirea superlativelor pentru descrierea relatiilor cu Rusia si Ucraina in situatia cind cea mai spinoasa problema – separatismul transnistrean, persista de 17 ani datorita suportului din partea acestor doua state, seamana cu substituirea realitatilor cu ce ar fi dezirabil. Cert este ca dezvoltarea normala a Republicii Moldova depinde de bunavointa acestor doua state si este in interesul ei sa aiba cele mai bune relatii cu ele.
In schimb, relatiile cu Romania, hotarele careia sint si hotare ale UE cu Republicii Moldova, au degenerat dramatic. Cu certitudine, retorica oficialitatilor romanesti nu este fara cusur, dar exacerbarea de catre autoritatile moldovenesti a tensiunilor prin acuzatii de "imperialism" si "agresiune permanenta" nu face decit sa complice lucrurile si sa destabilizeze situatia interna prin polarizarea atitudinilor cetatenilor, lucru care, de fapt, se pare ca se urmareste in mod constient din considerente de ordin electoral. In acest sens, Romania este subiect usor de atacat, fiindca nu-si poate permite sa raspunda de o maniera practicata de curind de Rusia, care, spre exemplu, la "blocada economica a Transnistriei" a raspuns "asimetric si adecvat" prin embargou, sau de Ucraina, care la blocarea traficului pe portiunea de cale ferata din Transnistria, s-a apucat sa repare toate podurile care leaga Republica Moldova cu CSI (fostul ministru de Externe al Ucrainei, Boris Tarasiuk, a explicat cum a fost adoptata decizia respectiva). Macar si din acest punct de vedere, relatiile Republicii Moldova cu Romania sint privilegiate. Mai mult, calitatea Romaniei de membru al NATO si UE ofera autoritatilor moldovenesti posibilitatea de a cauta arbitri supremi in relatiile bilaterale. In acest sens, Presedintele Voronin a declarat recent ca "dosarul moldo-roman este acum in curs de examinare in Uniunea Europeana, aceasta fiind deja nu atit problema relatiilor Moldovei cu Romania, cit problema relatiilor Romaniei cu Uniunea Europeana".
Acum sa admitem ca UE se apuca sa examineze "dosarul", care-i a nu stim cita mie prioritate pe agenda. Ce fapte concrete si incontestabile va avea la dispozitie pentru a arbitra: a) din 2002 Romania, practic, nu mai acorda cetatenie locuitorilor Republicii Moldova, care o solicita intens; b) in 2007 Romania a introdus regimul de vize, care a devenit un cosmar pentru foarte multi cetateni ai Republicii Moldova, inclusiv din cauza refuzului autoritatilor moldovenesti de a deschide noi consulate; c) Republica Moldova insista asupra problemei celor doua tratate, dar asta e o problema a relatiilor bilaterale, mai cu seama ca Republica Moldova a renuntat la proiectul tratatului parafat de ministrii de externe ale celor doua tari in 2000, pe motiv ca nu doreste "relatii privilegiate"; d) exista probleme cu caracter religios, dar ele trebuie sa fie solutionate de clerici etc. In aceste circumstante, nu e greu de ghicit care ar putea fi eventuala rezolutie cu caracter de recomandare a institutiilor UE – gasirea a unor solutii de compromis in spirit european, reciproc acceptabil pentru ambele parti. Dar ce ar mai putea sa discute reprezentantii cele doua parti? Problema interminabila a identitatii lingvistice si etnice? La aceste intrebari raspund de o maniera originala chiar unii reprezentanti ai elitei PCRM: "Da, de origine si de limba sintem romani. Insa dupa mentalitate si, ce e principalul, dupa autoidentificare, sintem moldoveni, macar invinuiti-ne de timpenie si de faptul ca am uitat de "spiritul romanismului"[8]? Unii uita altii – nu, e dreptul lor. Sau poate scandalul de spionaj care a izbucnit exact in perioada dezbaterilor parlamentare pe marginea interzicerii cetateniei multiple? Dar dezvaluirile n-au mers mai departe de utilizarea unor date deschise, accesibile pe Internet, lucru care transforma tot scandalul intr-un simplu prilej de justificare a interzicerii cetateniei multiple etc. Dupa toate cele intimplate in 2007, este evident ca actualele autoritati de pe ambele maluri ale Prutului nu vor putea ajunge la un compromis. Deci, pentru normalizarea situatiei, cetatenii Republicii Moldova vor trebui sa astepte schimbarea guvernelor.
Ideea de a solutiona toate problemele delicate prin referendum, promovata cu insistenta de unele medii ziaristice, nu e rea. Insa cei care vin cu astfel de propuneri ar trebui sa se intrebe – de ce astfel de referendumuri nu au fost organizate pina in prezent? S-ar putea ca raspunsul sa fie cit se poate de simplu – persista riscul deschiderii "cutiei Pandorei", intotdeauna existind diverse grupari care mai au ceva de spus. In primul rind, referendumurile nu se fac odata si pentru totdeauna. In aceeasi chestiune, referendumurile pot fi repetate peste cel putin doi ani, evident, cu conditia ca cei interesati aduna 200 mii de semnaturi. In al doilea rind, la organizarea referendumurilor trebuie permisa in baze de egalitate propaganda pro si contra chestiunilor supuse votului, iar asta creeaza prilej pentru unificarea unor forte dispersate si cosmarul celor aparent consolidate. In al treilea rind, in dependenta de evolutiile social-economice, politice si de alt ordin, optiunile cetatenilor se pot schimba dramatic. De aceea, din considerente de oportunitate, unii isi pot aminti ceea ce li se parea ca au uitat. Un exemplu concludent cit de repede se pot schimba opiniile "in perioada globalizarii" ne-o demonstreaza chiar noul proiect al programului PCRM: acum cinci ani membrii acestuia doreau sa construiasca socialismul si comunismul in baza doctrinei marxist-leniniste, iar in prezent ei aspira deja la construirea noocratiei. In acest sens, daca autoritatile romane ar lasa la o parte retorica si ar valorifica potentialul Romaniei, profitind de avantajele pe care si le poate crea in calitate de membru al UE, inca nu se stie cit de inspirata li s-ar parea, sa zicem peste 10 ani, ideea referendumului chiar promotorilor acesteia. In general, se pare ca in Republica Moldova nu au avut loc referendumuri in probleme foarte subtile, fiindca persista frica: pentru unii, ca chestiunea inca nu s-a copt, iar pentru altii, ca procesul de coacere poate developa un trend nedorit de ei.
VIII. Asteptari pentru 2008
1. In pofida perceperii cvaziunanime a anului 2008 drept an pre-electoral, de fapt, el va fi un an hiper-electoral, cel putin in primul trimestru:
o alegerile din Buteni vor trebui odata si odata aduse la bun sfrirsit, lucru necesar de realizat cit mai curind posibil. Intriga tine de faptul daca autoritatile vor insista asupra "alegerilor repetate" – fara participarea candidatului eliminarea caruia i-a revoltat pe sateni, sau daca vor decide sa organizeze "alegeri noi" – cu reluarea tuturor procedurilor legate de formarea consiliului electoral si inaintarea candidatilor de la inceput, deci si cu eventuala participare a "candidatului preferat" cu cele mai mari sanse de victorie. Prima optiune ar semnifica perpetuarea scandalului, cea de a doua va fi tratata simbolic, ca o mica dar importanta victorie a opozitiei. Ambele variante nu convin partidului de guvernamint, de aceea, este foarte probabila cautarea unor abordari netraditionale;
o la 2 martie va fi ales noul Presedinte al Federatiei Ruse. Intriga de aceasta data tine de numarul de sectii de votare pe care le vor deschide autoritatile Federatiei Ruse pe o parte a teritoriului suveran al Republicii Moldova, situat in stinga Nistrului. Probabil, va fi o mare victorie a partidului de guvernamint din Republica Moldova si o manifestare a respectului fata de suveranitatea si integritatea ei teritoriala, daca Rusia va deschide doar 24 sectii de votare, asa cum a procedat la alegerile pentru Duma de Stat. Daca va deschide mai multe, atunci se va putea vorbi despre "o aprofundare a relatiilor cu Rusia", precum si despre o "apropiere rapida a solutionarii definitive a problemei transnistrene";
o la 16 martie vor avea loc alegeri pentru Adunarea Populara a Gagauziei. Partidul de guvernamint si-a fixat drept sarcina obtinerea a cel putin 60% din mandatele de deputat. Pregatirile in vederea obtinerii acestui scor au avut drept efect aminarea desfasurarii alegerilor cu aproximativ jumatate de an. Astfel, lupta electorala se anunta a fi extrem de tensionata din perspectiva evolutiei scorului electoral al PCRM in Gagauzia: la parlamentarele din 2001 – 81%; la locale din 2003 – 36%; la parlamentarele din 2005 – 31%; la regionalele pentru functia de guvernator din 2006 – 24%; la locale in 2007 – 13%; la legislativele regionale din 2008 – peste 60%? Vom vedea, insa optimismul PCRM inspira respect.
2. Pentru februarie 2008 este planificata fuzionarea Partidul Social Liberal cu Partidul Democrat. Consolidarea ultimului va fi, oarecum, o replica compensatorie la pierderile provocate de parasirea formatiunii de catre Vlad Filat si ravagiile pe care le-a facut ultimul in structurile PD-ului din teritoriu. Partidul Democrat consolidat, alaturi de Partidul Social Democrat consolidat vor deveni, dupa toate probabilitatile, rivali electorali de temut ai PCRM pe segmentul de centru-stinga. Un sir de forte politice de orientare pro-ruseasca si medii informationale vor depune eforturi sustinute pentru a inocula ideea precum ca adoptarea de catre PCRM a noului program politic la congresul al XI-lea din 15 martie 2008 nu este altceva decit renuntare la ideea comunista. In aceste circumstante, este foarte probabil ca spatiul ocupat de PCRM pe aripa stinga sa se ingusteze in favoarea formatiunilor socialiste. Pe segmentul de centru-stinga PCRM se va confrunta cu PD si PSD consolidate. Liderii ultimelor au avantajul de a fi, practic, imuni la operatiunea de sterilizare prin aplicarea masurilor de eliminare din competitie a detinatorilor multiplei cetatenii.
3. PCRM s-ar putea confrunta pina si dupa congresul al VI-lea cu noi probleme de genul celor mentionate mai sus. Pentru multi membri devotati, adoptarea noului program ce anunta ca "problema proprietatii si-a pierdut sensul" poate fi socanta. Zvonurile vehiculate de catre o parte a presei si amplificate de interpelarile unor parlamentari referitoare la eventualele proprietati fabuloase, acumulate in ultimii ani de catre familiile elitei PCRM, puteau fi tolerate atita timp cit exista speranta ca, dupa opt ani de guvernare, ultimul decret al sefului statului putea fi referitor la nationalizarea proprietatilor mentionate, punind astfel temelia construirii pasnice, non-violente a socialismului si comunismului in baza doctrinei marxist-leniniste, asa cum prevede actualul program si statut al formatiunii. Aceasta ar fi intr-adevar o contributie valoroasa de ordin practic la tezaurul marxism-leninismului. A propos, un decret prezidential privind nationalizarea proprietatilor familiilor elitei PCRM ar putea da si un impuls extraordinar rating-ului partidului in ajunul parlamentarelor din 2009.
4. In a doua jumatate a anului 2008, confruntarile politice isi vor atinge apogeul, insa este putin probabil sa existe interesul pentru destabilizarea periculoasa a situatiei politice. Dupa toate aparentele, PCRM va pune accentele pe patriotism, serbarea celei de a 650 aniversari de la intemeierea statului moldovenesc, apararea traditiilor, pledarea pentru simbolurile autentice etc. Pe de alta parte, opozitia de toate culorile si liderii acesteia vor fi preponderent preocupati de gasirea mijloacelor pentru depasirea noilor bariere, legate de interzicerea blocurilor pre-electorale, ridicarea pragului electoral, renuntarea sau dosirea cetateniei altor state. Insa cel mai atractiv lucru pentru alegatori va fi probabil facerea bilantului a opt ani de guvernare a PCRM si contestarea acestuia de catre opozitie.
5. In pofida confruntarilor politice dintre formatiuni, in cimpul de vedere a liderilor acestora va reveni norma constitutionala care prevede dizolvarea Parlamentului in eventualitatea imposibilitatii de a alege seful statului. Este putin probabil sa fie intreprinsa vreo initiativa indreptata spre eliminarea acestei prevederi. De aceea, confruntarile politice vor fi, oarecum, marcate de necesitatea evitarii "arderii puntilor", pentru a pastra posibilitatea ulterioara de negocieri in vederea eventualelor coalitii de guvernamint, care, din cauza normei constitutionale invocate va trebui sa fie nu una a majoritatii simple, ci a unei majoritati calificate de cel putin 3/5.
________________________________________
1 Communistul, nr. 46(553), 20 noiembrie 2007.
2 Communistul nr.50 (557), 14 decembrie 2007.
3 Termenul noocratie vehiculat la mijlocul anilor ‘90 in mediile academice si semnificind o posibila cale de alternativa pentru dezvoltarea Rusiei, reprezinta o derivata politizata a notiunii de noosfera (biosfera moderna, influentata de activitatea umana), ultima a fost introdusa in circuitul stiintific in 1927 de catre matematicianul si filozoful francez Eduard Leroy, in baza cursului de lectii in domeniul geochimiei al renumitului savant rus – Academicianul Vladimir Ivanovici Vernadskii.
4 Посткоммунистическая демократия и ее исторические особенности в России, Игорь Клямкин, Журнал "Полис" №2, 1993.
5 Так дальше продолжаться не может, Коммерсант Plus, № 47–48, 21декабря 2007.
6 Ziarul de Garda.
7 O "actiune populara" de prisos?, Nicolae Negru, Jurnal de Chsinau nr. 652, 25 decembrie 2007.
8 "Traiectoria mitului Moldovenesc in oglinda realitatii geopolitice", Victor Borsevici, fost ambasador al Republicii Moldova in China, www.pcrm.md. // DECA-Press