Reuniunea următoare a coordonatorilor naţionali ai Iniţiativei Central-Europene (ICE) va avea loc la Chişinău, în ianuarie 2008. Întrunirea va fi organizată de către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAE IE) al Republicii Moldova, ţară care va deţine preşedinţia organizaţiei în anul viitor.
Agenţia INFOTAG transmite cu referire la serviciul de presă al MAE IE că, în mod formal, Moldova a preluat Preşedinţia ICE la întrunirea coordonatorilor naţionali din 17 decembrie 2007, care a avut loc la Trieste (Italia). În contextul Preşedinţiei la ICE, R.Moldova se va concentra asupra implementării deciziilor Summit-ului Prim-miniştrilor ICE de la Sofia, privind repoziţionarea şi reorganizarea ICE, va coordona eforturile organizaţiei şi ale ţărilor membre în vederea dezvoltării relaţiilor cu Uniunea Europeană, consolidării cooperării între statele ICE membre şi non-membre UE, dezvoltării sectoriale prin implementarea proiectelor comune spre beneficiul ţărilor care fac parte din acest aranjament regional.
Dumitru Ţîra, Directorul Direcţiei Cooperare Regională din cadrul MAE IE, Coordonatorul Naţional al Republicii Moldova la ICE, a prezentat la reuniunea de la Trieste programul şi priorităţile Moldovei în contextul Preşedinţiei. În vederea exercitării Preşedinţiei la ICE, R.Moldova va organiza o serie de reuniuni politice la nivel înalt, precum şi sectoriale în domeniile economic, energetic, transport, turism, tineret, societatea civilă, ştiinţă şi altele.
INFOTAG precizează: ICE a fost înfiinţată pe 11 noiembrie 1989, prin semnarea unui acord de cooperare politică, economică, în domeniul ştiinţei şi al culturii între Italia, Austria, Ungaria şi Iugoslavia. Acum, ICE întruneşte 18 state – Austria, Albania, Bielarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Macedonia, R.Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Ungaria. Structura rămîne fidelă scopului stabilit iniţial: dezvoltarea cooperării politice, economice, tehnico-ştiinţifice între ţările membre. // Infotag