Autor: Constantin Tănase
Neologismul brand (rostit brend) înseamnă marcă a unei întreprinderi, produs. Există branduri celebre: Sony, Microsoft, Samsung, Toyota, Mercedes ş.a. Brandul devine o carte de vizită, un simbol al calităţii; există şi situaţii inverse, exemple de branduri compromise – ţinem minte cu toţii ce reputaţie avea pe timpuri brandul „Zorile”.
Din business, termenul brand a intrat şi în politică, dovadă că şi politica este tot un fel de business. Pe piaţa politică din RM s-au consacrat deja câteva branduri: „social-democrat”, „liberal”, „creştin-democrat”, mai cunoscut fiind, evident, cel „comunist”. Astfel, astăzi pe piaţa politică concurează nu doctrine, ci branduri; şi nu întâmplător, când se pune problema fondării unui nou partid, marea bătaie de cap nu e doctrina, ci brandul, pentru că la noi, în definitiv, nu doctrina aduce voturi, ci brandul. Alegătorul simplu merge la secţia de votare, ca la magazin. La magazin, când doreşte să-şi cumpere un televizor bun, omul îşi ia, de exemplu, un Samsung, pentru că a auzit că e o marcă bună. El nu studiază instrucţiunele, datele tehnice („doctrina”) ale televizorului, fiindu-i suficient brandul Samsung. La fel şi în politică, votând un partid, alegătorul se orientează după brand, nu după doctrină.
Bătrânii care-i votează pe comunişti, o fac nu pentru că au studiat cu creionul în mână doctrina acestui partid, ci pentru că ştiu, cunosc brandul. În percepţia generaţiei în vârstă, brandul „partidul comunist” înseamnă un stat paternal, care-i îmbracă şi-i hrăneşte, le asigură un minimum social garantat, servicii medicale şi învăţământ fără plată, pensii la timp ş.a.m.d. Această generaţie continuă să voteze brandul respectiv, cu toate că timpurile s-au schimbat şi brandul „comunist” este gol, nu mai presupune nimic din cele enumerate mai sus. Recent, pe V. Voronin l-a luat gura pe dinainte şi a recunoscut că, „dacă la congresul din martie 2008 schimbăm denumirea partidului, înseamnă că acest brand se eliberează” şi, fiind însuşit de alţii, aceştia vor lua „cel puţin 15 procente la următoarele alegeri parlamentare numai din cauza brandului”.
Ceea ce spune Voronin e adevărat, numai că e amoral şi cinic, pentru că „elementele constitutive” ale respectivului brand (Lenin, drapelul roşu, steaua roşie, secera şi ciocanul) sunt pumnul cela de mărgeluşe colorate de sticlă cu care colonizatorii îi cumpărau pe aborigeni. E amoral să cumperi „cel puţin 15 procente” de electorat cu aceste mărgele de sticlă. Un lucru însă nu a spus Voronin, şi anume că brandul „comunist” s-a compromis şi, mâine-poimâine, va avea reputaţia brandului încălţămintei „Zorile” de pe timpuri…
Şi ultimul gând. Un brand al partidului este şi numele liderului. Din păcate, politica moldoveană este săracă în nume-branduri, care aduc voturi. Multe din aceste puţine branduri sunt compromise. Politica moldoveană are nevoie de nume-branduri noi. Dar acesta e deja alt subiect. // Timpul
