Moldova.ORG — La ora actuală la CEDO sunt examinate in regim de urgenta 3 dosare depuse de 170 petitionari (elevii, profesorii, părinţii din trei şcoli cu predare cu grafie latina din Transnistria). Despre efectul adresării la CEDO asupra părţilor implicate precum şi despre etapa de examinare la care se află aceste dosare a răspuns Ion Manole, preşedinte al asociaţiei Promo-LEX, reprezientantul petiţionarilor numiţi mai sus la CEDO.
Moldova.ORG: Cunoaştem faptul că la CEDO au fost admise în regim de urgenţă petiţiile privind cazurile şcolilor cu predare în limba română (grafie latină) din Transnistria. La ce etapă sunt aceste dosare?
Ion Manole: Într-adevăr Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis examinarea în regim prioritar a cererilor depuse de către părinţii, elevii şi profesorii a 3 instituţii de învăţământ din regiunea transnistreană.
Până la 14 decembrie 2006 Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse sunt invitate să depună observaţiile lor asupra celor invocate de către cei 170 de petiţionari.
Chiar dacă autorităţile vor respinge acuzaţiile, efectul adresării părinţilor, elevilor şi profesorilor din 3 instituţii de învăţământ din regiunea transnistreană deja este simţit. În rezultatul comunicării petiţiilor respective, se pare, că autorităţile locale de la Grigoriopol au decis deja să accepte re-întoarcerea Liceului „Ştefan cel Mare” de la Doroţcaia la Grigoriopol.
Aşadar, putem menţiona faptul că efectul adresării la CEDO este eficient şi poate constitui un prim pas în obligarea părţilor implicate de a se ocupa mai mult de apărarea şi promovarea drepturilor omului în regiunea aflată sub controlul autorităţilor din Federaţia Rusă.
Totodată, accesul ţăranilor la terenurile lor agricole şi rezolvarea parţială a problemei şcolilor cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană a Republicii Moldova pot fi interpretate ca o măsură clară de minimalizare a efectelor unei eventuale condamnări la CEDO.
Moldova.ORG: La ce etapă de examinare sunt dosarele depuse la CEDO de către ţăranii din stânga Nistrului?
Ion Manole: Peste 1300 de ţărani din satul Doroţcaia, raionul Dubăsari (Republica Moldova), au sesizat în perioada mai-august 2005, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, solicitând examinarea petiţiilor în regim de urgenţă. Petiţionarii au atacat Guvernul Federaţiei Ruse, deoarece reprezentanţii autorităţilor separatiste de la Tiraspol le-au interzis accesul la terenurile private, situate după traseul rutier Tiraspol-Dubăsari, controlat de forţele paramilitare ale regimului separatist de la Tiraspol.
Ca şi în cazul, şcolilor, după ce Curtea Europeană a comunicat aceloraşi Guverne numărul de petiţii şi argumentele invocate de către proprietarii de terenuri, administraţia locală de la Dubăsari a decis să permită ţăranilor accesul la terenurile agricole, aflate în proprietate privată.
Din păcate, cererea noastră de examinare în regim de urgenţă (prioritar) a petiţiilor depuse pe acest caz nu a fost satisfăcută. În această situaţie trebuie să aşteptăm examinarea conform regulilor generale. Dacă accesul ţăranilor ar fi rămas interzis, probabil examinarea în regim prioritar a dosarului dat ar fi fost posibilă.
Moldova.ORG: Când CEDO îşi va pronunţa decizia asupra dosarelor ce vizează problema ţăranilor şi cea a predării în limba română în şcolile din stânga Nistrului?
|
Ion Manole: Considerăm că în cazul ţăranilor o decizie CEDO ar putea fi luată abia după vre-o 3 ani. În ceea ce priveşte cazul celor 3 şcoli din regiunea transnistreană credem că Decizia ar putea fi emisă chiar în 2007.
În calitatea noastră de reprezentanţi nu putem spera la nimic altceva decât la victoria petiţionarilor (a ţăranilor şi a profesorilor, elevilor şi părinţilor lor).
Moldova.ORG: Cu ce se va solda această decizie pentru părţile implicate?
Ion Manole: Aici apare o problemă foarte mare. Trebuie să ne amintim de faptul că Decizia Curţii pe cauza Ilaşcu. Aceasta nu este executată deplin nici până astăzi, fapt ce implică riscul creării unui precedent foarte periculos în acest sens. De fapt, ne-executarea acestei decizii până în iunie 2007 ar compromite substanţial prestigiul şi autoritatea Curţii Europene a Drepturilor Omului precum şi a instituţiilor europene, în special cea a Consiliul Europei.
Într-o astfel de situaţie, o eventuală decizie pozitivă în cazurile menţionate, ar risca să aibă aceiaşi soartă. Pe de altă parte, unii petiţionari consideră că judecătorii CEDO ar putea fi influenţaţi de o asemenea perspectivă în momentul luării deciziei finale. Sperăm să nu se ajungă la nici unul dintre scenariile sumbre, descrise mai sus.
Moldova.org: Care sunt alte activităţi realizate de „Promo-LEX” la ora actuală?
Ion Manole: La moment Promo-Lex îşi continuă activităţile de promovare şi apărare a drepturilor omului în stânga Nistrului, oferind la Doroţcaia consultaţii şi asistenţă juridică gratuită tuturor locuitorilor din regiune.
Totodată, reieşind din necesităţile locuitorilor regiunii şi la solicitarea acestora, Asociaţia Promo-LEX cu suportul National Endowment for Democracy, creează un Centru de Resurse şi Dezvoltare pentru Transnistria în s. Coşniţa, raionul Dubăsari. În cadrul acestui Centru vor activa câteva Departamente, care vor oferi asistenţă şi suport informaţional locuitorilor din Transnistria în ceea ce priveşte consolidarea şi dezvoltarea sectorului neguvernamental, asistenţa juridică etc.