autor: Edward Lucas, traducere: Valeriu Popovici
Pe 17 septembrie un stat inexistent va organiza un referendum inexistent. Statul inexistent este Transnistria, un teritoriu dintre R. Moldova si Ucraina.
Referendumul inexistent este un sondaj privind viitorul statului inexistent – dupa unele date acesta este al 11-lea referendum organizat de autoritatile transnistrene prin care au declarat independenta de la Moldova din 1990. Insa nici un observator credibil din exterior va monitoriza acest referendum. Rezultatul referendumului este deja cunoscut.
Rezultatele referendumului nu vor fi valabile si din cauza ca intrebarea pusa alegatorilor este bizar formulata. Alegatorii sunt intrebati daca suporta situatia existenta a independentei care va rezulta in ‘asocierea’ cu Federatia Rusa, sau daca vor sa se reunifice cu Moldova. Acest referendum nu este un pas spre negocieri privind viitorul regiunii ci refuzul lor. Este acelasi caz de impas.
Ceea ce este nou insa este eforturile dinamice a autoritatilor transnistrene de a publica argumentele lor in engleze si pe internet. Ultima data cand am vizitat capitala transnistreana, Tiraspol, in 2001, aceasta era o regiune fara internet.
Acum totul s-a schimbat. Acum exista asa site-uri ca tiraspoltimes.com (cica publicat de un irlandez), pridnestrovie.net, visitpmr.com si transdniestria.com. Ele sunt scrise intr-un limbaj corect, in mare parte scrise de adevarati vorbitori de engleza, cu grafica bine definita, destinate celora din exterior care ar putea sa suporte acest stat autoproclamat care se lupta pentru recunoasterea de comunitatea internationala.
Ceea ce nu inteleg eu, insa, este cine sta dupa toate aceste eforturi. Cateva saptamani in urma, am publicat doua articole pentru The Economist, unde am discutat despre o alta organizatie care suporta Transnistria, o organizatie necunoscuta cu denumirea International Council for Democratic Institutions and State Sovereignty (ICDISS) – Consiliul International pentru Institutii Democratice si Suveranitatea Statala. Aceasta organizatie a publicat un raport cu multe referinte, intr-un stil juridic, despre baza legala a independentei Transnistriei. Acest raport a fost numit de site-urile sus-mentionate si altele din Rusia ca un semnal ca opinia publica din occident suporta pozitia transnistreana.
Insa problema consta in ceea ca ICDISS nu avea nici un numar de telefon, ori adresa, ori statut legal – si nici o sursa de finantare, istorie sau personal, nu a putut fi identificat. Avocatii renumiti international citati ca surse in raportul ICDISS au respins implicarea lor la scrierea lui. Explicatiile oferite de organizatie (trimise numai prin email) erau proaste. Orice sursa care ar putea demonstra existenta sa in trecut nu dovedeste nimic, ori pare a fi o falsificare.
La inceput, am crezut ca am de afacere cu o campanie de dezinformare condusa de Kremlin. Insa dupa o examinare in detalii aceasta ar fi fost un compliment. Profesionistii de la ‘sanatoriul’ Iasenovo (numele folosit pentru sediul serviciilor secrete rusesti la sudul Moscovei) ar fi avut rusine de asa eforturi amatoresti, usor detectabile de jurnalisti. Amprentele apartine pionilor si nu a colonelilor.
Pare a fi ca ICDISS este un grup de oportunisti de la Washington DC, platiti de oligahii si mafiozii din Transnistria, posibil incurajati de simpatizantii de la Moscova. Aceeasi bani probabil sunt folositi pentru a plati celelalte site-uri de internet si finanteaza organizatia ‘Proryv’, o miscare locala de tineret care mimica organizatii pro-Kremlin din Rusia. Coincident sau nu, masuri similare sunt folosite in Caucaz si in tarile Baltice.
Organizatii inexistente, rapoarte false si miscari de protest fabricate erau masuri folosite de ambele parti in timpul fostului razboi rece; in prezent reapar intr-un nou razboi rece. Sume de bani, eforturi si inteligenta fara precedent sunt transferate in organizatii pro-ruse la portile Europei, fara nici un raspuns.
Fie ca considerati aceste eforturi amuzante sau sinistre, razboiul informational ascunde intrebari dificile pe ambele parti. Odata ce UE va admite Romania, intrebarea privind ce ramane de facut cu vecina Moldova si respectiv Transnistria nu poate fi lasata neraspunsa. Si ce vrea intr-adevar Rusia? Pana in prezent, Rusia a mentinut Transnistria ca un iritant util.
Insa ambiguitatea are limitele sale. Transnistria vrea sa devina un nou Kaliningrad. O vrea aceasta si Kremlinul? Si daca nu, atunci ce?
