Acestea permit primariilor sa pastreze incasarile obtinute de la colectarea impozitului funciar si impozitului pe imobil
Parlamentul va examina, in lectura intii, pina la sfirsitul lunii iulie, prevederea ce se contine in pachetul de acte legislative care reglementeaza activitatea administratiei publice locale, potrivit careia, incepind cu 1 ianuarie 2007, incasarile obtinute de la colectarea impozitului funciar si impozitului pe imobil ramin in gestiunea organelor publice locale de nivelul intii.
Dupa cum transmite Serviciul de presa si imagine al forului legislativ, acest fapt a fost comunicat de catre presedintele Parlamentului, Marian Lupu, in cadrul intrevederii cu conducerea raionului Orhei, in timpul vizitei sale in aceasta regiune a tarii. Potrivit lui Marian Lupu, pachetul de amendamente a fost elaborat de catre comisia parlamentara speciala, creata in primavara anului curent la initiativa presedintelui Legislativului. Pachetul include proiectul Legii privind descentralizarea, o noua redactie a Legii cu privire la administratia publica locala, precum si amendamente la Legea cu privire la finantele publice locale.
Dupa cum a subliniat Lupu, aceste documente vor permite crearea unor reguli clare si bine definite in relatiile dintre organele administratiei publice centrale si locale, precum si vor consolida autonomia lor financiara. „Organele publice locale nu trebuie sa umble cu mina intinsa si sa cerseasca. De aceea, trebuie sa identificam o varianta optima de cooperare intre centru si regiuni”, a accentuat spicherul. El a precizat ca in procesul elaborarii pachetului de acte legislative s-a tinut cont de mai mult de 80 la suta din cele citeva mii de propuneri venite din partea autoritatilor regionale.
De asemenea, presedintele Legislativului s-a referit la a doua etapa a „principiului ghilotinei”, a carei realizare incepe odata cu adoptarea in lectura finala a respectivului proiect de lege. Marian Lupu a chemat reprezentantii organelor de control sa urmeze ferm principiile „ghilotinei”, care lasa in vigoare dispozitiile ministerelor si institutiilor publicate intr-un registru special. „Dispun de informatii precum ca se exercita anumite presiuni asupra antreprenorilor, iar deseori ei sunt, pur si simplu, terorizati”, a afirmat Marian Lupu. // Flux