74 mii de țigarete reținute pe Aeroportul Chişinău// FOTO

Doi cetățeni români sunt cercetați penal pentru tentativa de scoatere ilegală a 74 mii țigarete prin Aeroportul Internațional Chișinău. Produsele de tutungerie erau destinate comercializării pe piața neagră a Uniunii Europene, preconizându-se un profit consolidat de circa 15 mii de euro.

Astfel, marţi, în urma scanării bagajelor de cală a pasagerilor cursei Chișinău-Munchen, polițiștii de frontieră în comun cu colaboratorii vamali au avut suspiciuni asupra conținutului câtorva valize prezentate la control.

Fapt pentru care doi bărbați cu dublă cetățenie, de 35 și respectiv 53 de ani, au fost direcționați pentru examinarea amănunțită a conținutului bagajelor. Totodată, a fost implicat și patrupedul Serviciului Vamal, Mark, care, la fel, a semnalat prezența unor obiecte suspecte.

Urmare a verificărilor, echipa mixtă de control a depistat 3.700 pachete de țigări, de diferite mărci, cu timbru de acciz al Republicii Moldova.

Pe cazul dat a fost inițiat un dosar penal pentru ”Contrabandă”, care prevede pedeapsă sub formă de privațiune de libertate de la 3 la 10 ani. Bărbații au fost reținuți pentru 72 de ore, iar produsele de tutungerie au fost ridicate, în vederea confiscării.

tigari contrabanda

tigari contrabanda

tigari contrabanda

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.