39 de automobile noi au intrat astăzi în posesia Poliția naționale. 25 automobile sunt de model „Dacia Duster” și sunt destinate îmbunătățirii capacității poliției de reacționare la apelurile de urgență ale cetățenilor, iar 14 mașini sunt de model „Ford Tranzit” pentru transportarea persoanelor care se află în custodia Poliției.
Automobilele Dacia Duster sunt echipate cu sisteme moderne de monitorizare (GPS) și comunicare (stații TETRA), iar Ford-urile cu sisteme moderne de climatizare, iluminare, monitorizare video, precum și de siguranță a persoanelor în timpul transportării.
Automobilele au fost achiziționate în cadrul Suportului Bugetar pentru Reforma Poliției conform Acordului de finanțare, încheiat între Uniunea Europeană și Republica Moldova precum și implementarea Strategiei de dezvoltare a Poliției pentru anii 2016-2020 și vin să suplinească deficitul de autospeciale existent la nivelul structurilor teritoriale ale Poliției.
Valoarea totală a achiziției constituie 19,48 milioane de lei.
Până în prezent, cu suportul UE, au fost achiziționate unități de transport pentru transportarea persoanelor deținute, pentru Serviciile investigare infracțiuni, pentru ofițerii de sector, autolaboratoare criminalistice mobile pentru cercetarea locului infracțiunii, tehnică de calcul și mijloace periferice pentru serviciile de investigații, echipament special pentru realizarea misiunii Poliției, etc.