Connect with us
"
"

Social

33 de agenți economici și cinci persoane fizice au fost amendați pentru că nu au respectat măsurile de prevenire COVID-19

Publicat

pe

PE SCURT

33 de agenți economici s-au ales cu procese verbale și amenzi pentru că nu s-au conformat cerințelor și măsurilor stabilite de Comisia pentru Situații de Urgență privind situația creată de COVID-19. În alte cinci cazuri, au fost vizate cinci persoane fizice care nu au respectat măsurile de prevenire a coronavirusului de tip nou. Amenzile aplicate ajung la suma de circa 800 mii lei.

De notat că, în două cazuri, oamenii legii au aplicat amenzi pentru apeluri false. Asta după ce două persoane, una din Briceni și alta din Drochia, au apelat la serviciul de ajutor medical urgent, declarând că sunt infectați cu COVID-19. Totodată, polițiștii au intervenit și în trei cazuri pentru a aduce cu forța persoanele suspectate cu COVID-19 la spital. Ieri o femeie din Cahul suspectată de coronavirus a fost adusă la spital de polițiști la Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din Chișinău.

PE LUNG

Astfel, Inspectoratul General al Poliției a solicitat cetățenilor să manifeste responsabilitate și să nu solicite, fără motiv, serviciile medicale. În timpul apelurilor false, ambulanța ar putea ajunge cu întârziere la persoanele care într-adevăr au nevoie de ajutor și prezintă un risc pentru ceilalți cetățeni.

Poliția a relatat despre două astfel de cazuri. Unul din acestea a avut loc în orașul Briceni. Un bărbat de 43 de ani a efectuat intenționat, o chemare falsă a serviciului de ajutor medical urgent, anunțând că este infectat cu Coronavirus.

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat în Drochia, unde un tânăr de 27 de ani a format numărul unic 112, anunțând că recent s-a întors din Italia și că este infectat cu COVID-19; fapte care s-au dovedit a fi false. Pe numele ambilor bărbați au fost întocmite procese – verbale, în baza art. 342 din Codul Contravențional al RM „Chemarea intenţionat falsă a serviciilor specializate”. În baza aceluia articol, oamenii legii au întocmit proces-verbal pe numele bărbatului care a mințit că are COVID-19 pentru a ajunge cu SMURD-ul din România la Chișinău.

Citiți și: LIVE TEXT/ Primul deces cauzat de COVID-19 în RM. 2 grupuri mari de moldoveni revin acasă din Portugalia și Rusia

Într-un alt caz, după intrarea în vigoare a noilor măsuri privind responsabilizarea persoanelor în legătură cu răspândirea virusului COVID-19, a fost sancționat și un agent economic din Chișinău, care nu s-a conformat noilor restricții impuse pentru protejarea populației și a comis abateri de la lege. Acesta s-a ales cu o amendă de 75 de mii de lei, pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie și combatere a bolilor epidemice, punând în pericol sănătatea publică.

Amenzi și chiar închisoare pentru nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere COVID-19 

Precizăm că Parlamentul a modificat un șir de acte normative ce prevăd pedepse, inclusiv penale, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice. Amenzile variază între 25 000 și 75 000 de lei sau chiar închisoare de până la 7 ani.

Potrivit documentului, nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat răspândirea unei asemenea boli, va fi pedepsită cu amendă de la 720 la 1000 unităţi convenţionale (de la 36 la 50 de de mii de lei) sau cu închisoare de până la 3 ani. Aceleași fapte soldate din imprudenţă cu vătămarea gravă sau medie a sănătăţii sau cu decesul persoanei se pedepsesc cu închisoare de până la 7 ani.

De asemenea, nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol de contaminare populația, va sancționată cu amenzi de la 450 la 500 unități convenționale (de la 22 de mii 500 de lei la 25 de mii de lei) – pentru persoana fizică și de la 1000 la 1500 de unități convenționale (de la 50 de mii la 75 de mii de lei) aplicată persoanei juridice.

Citiți și: LIVE TEXT / Republica Moldova intră în stare de urgență

Ce acțiuni întreprinde Poliția

Ministerul de Interne a precizat că polițiștii și carabinierii vor patrula și monitoriza teritoriile administrative, spațiile publice și vor intensifica activitățile de monitorizare a persoanelor care se află în autoizolare și carantină.

Totodată, ei vor informa cetățenii despre riscurile infectiei cu COVID – 19, despre măsurile recomandate de autorități și despre riscurile la care sunt supuși în momentul în care nu le respectă.

Poliția va supraveghea activitatea agenților economici, va verifica dacă aceștia respectă măsurile și va interveni cu aplicarea amenzilor în cazul în care acesta sunt încălcate.

Nu ultimul rând, oamenii legii în colaborare cu administrația publică locală vor verifica agenții economici și se vor asigura dacă aceștia au sistat sau nu activitatea conform cerințelor autorităților, iar cei care nu se vor conforma se vor alege cu amenzi.

În localitățile în care a fost declarată stare de carantină sunt instalate posturi de restricționare a transportului rutier.

Precizăm că în total, în prezent în Republica Moldova au fost înregistrate 30 de cazuri confirmate cu COVID-19. De asemenea, ministra Sănătății Viorica Dumbrăveanu a anunțat astăzi despre primul deces provocat de COVID-19. Este vorba despre o femeie de 61 de ani, care a revenit din Padova, Italia. Aceasta suferea de hipertensiune de gradul II și diabet zaharat de gradul II. Femeia a revenit din Italia în satul ei de baștină din raionul Hâncești, care acum este în carantină

Jurnalistă și știristă din fașă, convertită în om creativ din obligație. Are o memorie fără de preț și păstrează în ea detalii picante despre toți politicienii din Moldova, dar și membrii redacției.

Social

Pandemia în Rusia: „COVID-19 nu e ceva rușinos”

Publicat

pe

De către

Rusia a fost una dintre țările care a ales să nu recunoască impactul real al pandemiei. Primul caz de infectare a fost înregistrat la 31 ianuarie. Mulți au învinuit autoritățile ruse că ascund numărul real de infectați pentru a demonstra că se descurcă mai bine decât toate țările europene care aveau tot mai puține locuri libere în spitale. Când numărul cazurilor a depășit câteva sute, autoritățile s-au văzut nevoite să întocmească o bază de date și să anunțe o serie de restricții.

„Dacă la început cu toții percepeam pandemia ca pe o glumă, mai târziu ne-am schimbat părerea când am văzut ce se întâmplă în celelalte țări”, povestește Victor Gnatiuc, moldovean stabilit în Sankt Petersburg. El spune că prima reacție a autorităților la răspândirea pandemiei a fost să le spună oamenilor să stea o săptămână acasă. „Lucrau doar uzinele alimentare. În rest, era liniște în jur. Toți stăteau în case”, își amintește bărbatul. Ulterior, săptămâna de stat acasă a fost prelungită cu altele două, apoi încă una și în țară a fost anunțată stare de urgență. Au fost închise hotarele, școlile și grădinițele, centrele comerciale, întreprinderile mici și mijlocii. Cu toate acestea, numărul celor infectați cu COVID-19 creștea zilnic. Au început să se contamineze și angajații sistemului medical. Unii dintre ei s-au plâns de lipsa echipamentelor de protecție corespunzătoare, iar trei au decedat în circumstanțe ciudate: alunecând și căzând peste geam, de la etaj. 

Pandemia în Rusia

Cum arată pandemia în alte țări, aflăm aici.

Geplaatst door Moldova.org op Dinsdag 14 juli 2020

Victor Gnatiuc povestește că la mijlocul primăverii a „făcut cunoștință” și el cu COVID-19. „Două săptămâni a durat tratamentul”, povestește el. Dacă în primele zile avea puțină febră și se simțea slăbit, în ziua a noua și a zecea de tratament avea frisoane și crampe musculare. Nici nu mai avea poftă de mâncare. „Am mai fost răcit, dar niciodată nu a durat decât vreo trei zile. Acum a fost mai grav. Timp de două zile mă simțeam atât de rău… Stăteam cu telefonul în mână că în caz de ceva să sun la ambulanță”, își amintește el. Când a revenit la fabrică, râde că toți se uitau la el ca la o barză neagră. „Important e să-ți dai seama că nu e o boală venerică sau e ceva rușinos. Da, te-a ajuns, te-a infectat, te-ai tratat. Poate că ai căpătat o careva imunitate și pe urmă te simți bine, dar ai nevoie de ceva timp ca să treci de bariera aceasta psihologică și după ce o treci redevii un membru normal al societății”, spune Victor. 

La începutul lunii mai, autoritățile ruse au decis ca oamenii să poarte măști în spațiul public. Ulterior, a fost introdus un program de plimbări pentru locuitorii Moscovei. Aceștia având posibilitatea să iasă din case de trei ori pe săptămână, între orele 9:00 și 21:00. La începutul lunii iunie au fost anulate mai multe restricții. Pe 5 iunie, autoritățile din Moscova au spus că cea mai severă perioadă de restricții a rămas în urmă. Au fost deschise saloanele de frumusețe, sălile de sport, piscinele și terasele. La 3 iulie, Rusia a început negocierile cu alte țări pentru deschiderea frontierelor. Acum oamenii poartă măști doar în spațiile închise și în transportul public, fără să uite să păstreze distanța de 1m. 

În aceste cinci luni de pandemie, în Rusia au fost înregistrate circa 714 mii de infectați cu COVID-19, dintre care peste 11 mii au decedat.  

Citește mai departe

Social

14 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 269 cazuri noi de infectare și șase decese

Publicat

pe

De către

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în Moldova.

Îți prezentăm știrile succint și compact, astfel încât să fii corect informat, dar și liniștit.

269 cazuri noi de infectare cu COVID-19

269 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 7 în Transnistria. Un caz este de import (Federația Rusă), restul- cu transmitere locală. Cazurile au fost înregistrate în urma procesării a 1 789 de teste. Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 19 708 cazuri.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat că în total, până la ziua de astăzi, s-au tratat 13 033 persoane. Totodată, ministerul a informat despre înregistrarea altor trei decese provocate de COVID-19. Acestea pe lângă alte trei înregistrate în această dimineață. Numărul victimelor a ajuns la 655.

UE și OMS au oferit R.Moldova unul dintre cele mai mari ajutoare umanitare pentru lupta cu COVID-19

Unul dintre cele mai mari ajutoare umanitare pentru lupta cu COVID-19, ce conține măști medicale și respiratoare, ochelari și halate de protecție,  a sosit astăzi în țară. Livrarea a 1,5 milioane unități de echipamente personale de protecție, finanțate de Uniunea Europeană și procurate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), conține 1 210 000 măști medicale, 348 000 respiratoare N95, 16 200 ochelari de protecție și 36 000 halate de protecție. Toate echipamentele livrate corespund standardelor de calitate și siguranță și sunt destinate lucrătorilor medicali din prima linie din instituțiile medicale de pe ambele maluri ale Nistrului. Acesta este primul lot cu echipamente personale de protecție, în țară urmând să ajungă și alte echipamente de protecție – 330 000 de mănuși și dispozitive medicale – 356 concentratoare de oxigen, 41 monitoare pentru pacienți, 40 de ventilatoare, 215 pulsoximetre, 1500 kituri pentru testele de laborator și 12 000 kituri pentru prelevarea probelor, în valoare totală de 2,8 milioane de EURO.

17 cazuri de COVID-19 la Mănăstirea din Chițcani. Un preot a decedat, iar un călugăr a fugit

17 cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate la Mănăstirea Noul Neamț din satul Chițcani, anunță presa de la Tiraspol. Potrivit sursei citate, un preot a decedat din cauza complicațiilor survenite în urma infectării. Totodată, unul dintre călugării de aici a încălcat regimul de carantina și a părăsit mănăstirea. Acesta era infectat cu COVID-19. Locul aflării acestuia nu a fost stabilit. Reprezentanții Tiraspolului susțin că au anunțat autoritățile de la Chișinău despre acest caz.

Familiile medicilor decedați de COVID-19 vor primi ajutor financiar de până la 100 mii lei în Găgăuzia

Găgăuzia: Familiile lucrătorilor medicali, decedați de COVID-19, vor primi ajutor financiar de până la 100 mii lei din bugetul local. Decizia a fost luată la ședința Comitetului Executiv de la Comrat. Astfel, familiile lucrătorilor medicali cu minori vor primi câte 100 000 de lei. În restul cazurilor vor fi alocate câte 50 000 de lei. Până acum, în Găgăuzia au decedat patru lucrători medicali, scrie Gagauzinfo.md.

Vinăriile din țară încep să-și deschidă ușile pentru oaspeți

Una câte una, vinăriile din țară au început să-și redeschidă ușile și să primească vizitatori. Cu respectarea
tuturor măsurilor de siguranță, de la distanța socială și până la dezinfectarea lucrurilor, unele crame și-
au adaptat meniul, altele au limitat numărul de oameni care se pot afla concomitent în același loc. În acest context,  Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) a lansat un challenge pe rețelele de socializare, la care oricine poate lua parte. Pentru aceasta este necesar să: Postezi o poză de la una din vinăriile din țară pe care ai vizitat-o. Pozele pot fi distribuite pe pagina ta personală de Facebook sau Instagram; Scrii un text scurt despre cum te-ai simțit acolo și ce amintiri ai de la acea vinărie, iar textul trebuie să fie însoțit de hashtagul #revincudrag ; Adaugi link-ul de la postarea ta în comentariile concursului de pe pagina de Facebook Wine of Moldova și poți câștiga un set de 3 vinuri produse de vinificatorii moldoveni.

358 de pacienți sunt în stare gravă. Trei persoane au decedat

În dimineața zilei, Ministerul Sănătății, Muncii și protecției Sociale a anunțat că 358 de pacienți cu COVID-19 sunt în stare gravă, dintre care 27 sunt conectați la aparate de respirație asistată. 1001 pacienți sunt în stare de gravitate medie. Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 19 439 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1321 în Transnistria.

Alte 240 persoane au fost tratate şi externate. În total, 13 033  persoane au fost tratate de COVID-19.

Totodată, ministerul a informat despre înregistrarea altor trei decese provocate de COVID-19. Bilanțul victimelor a ajuns la 652.

Citește mai departe

Social

13 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 57 cazuri noi de infectare și șapte decese

Publicat

pe

De către

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în Moldova.

Îți prezentăm știrile succint și compact, astfel încât să fii corect informat, dar și liniștit.

57 cazuri noi de infectare și șapte decese

57 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintre care 2 în Transnistria. Toate cazurile sunt cu transmitere locală. Acestea au fost confirmate în urma procesării a 551 de teste. Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 19 439 cazuri, a anunțat Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

În total, până la ziua de astăzi, s-au tratat 12 793 persoane.

Totodată, ministerul a informat despre înregistrarea altor șapte decese provocate de COVID-19. Cea mai tânără vicitimă avea 40 de ani, cea mai în vârstă – 75 de ani. Bilanțul deceselor a urcat la 649.

Ministerul Educaţiei a propus şapte modele pentru începutul anului de studii 2020-2021

Ministerul Educaţiei a propus pentru consultări publice şapte modele pentru începutul anului de studii 2020-2021. Ministrul Igor Șarov a precizat că soluţiile sunt diferite pentru fiecare şcoală, iar fiecare instituţie de învăţământ va lua deciziile corespunzătoare. Modelul 1 presupune – prezența fizică a tuturor elevilor, cu respectarea măsurilor de prevenire COVID-19. Lecțiile vor dura câte 30 de minute, pauzele vor fi mai mari, vor fi  create mai multe intrări și ieșiri în școală; modelul  2 – învățământul în 2 schimburi. Clasele primare și cele gimnaziale vor avea prioritate pentru primul schimb; modelul 3 –  învăţarea combinată.  Va avea loc împărțirea în zile de prezență și în comunicare la distanță.De ex, luni, miercuri și vineri – prezența claselor primare. Clasele gimnaziale: marți, joi și sâmbătă – prezența la școală, restul -online; modelul 4 – învăţarea de tip hibrid, pe grupe, zilnic, Aceasta presupune împărțirea clasei în 2 grupe;  modelul 5 – învăţarea alternantă, săptămânal. Elevii din clasă vor fi împărțiți în jumătate. Astfel, o săptămână vor studia de la distanță, apoi o săptămână în sălile de clasă.  modelul 6 – învăţarea la distanţă de tip online şi modelul 7 – învăţarea mixtă, care presupune îmbinarea a 2 sau mai multe modele propuse mai sus.

Cetățenilor Republicii Moldova nu le este permisă intrarea în Ungaria

Ambasada Republicii Moldova la Budapesta a informat despre modificarea condițiilor de intrare pe teritoriul Ungariei. Noile măsuri vizează clasificarea statelor de proveniență a resortisanților pe trei categorii – roșu, galben şi verde şi limitarea, în consecință, a trecerii frontierei de către persoanele care sosesc din aceste țări, respectiv: zona verde – intrarea permisă fără restricții, zona galbenă – intrarea permisă cu restricții și zona roșie – intrare interzisă.

Potrivit informațiilor prezentate de autoritățile ungare, Republica Moldova a fost inclusă pe lista statelor roșii și, în consecință, cetățenilor Republicii Moldova nu le este permisă intrarea în Ungaria.  În categoria roșie au fost incluse următoarele țări: Albania, Bosnia și Herțegovina, Belarus, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Ucraina, precum și alte țări din Asia, Africa şi America de Sud. Traficul de tranzit şi transportul de mărfuri fac excepție de la aceste reguli, precum şi deplasările oficiale, totodată, controlul sanitar poate avea loc şi în asemenea cazuri.

Premierul Chicu: Dacă ne ducem la Orheiland, în Italia nu ne ducem

Premierul Ion Chicu a declarat, după ședința dconducerii de vârf a țării, că restricțiile impuse de situația pandemică se vor menține atâta timp cât situația „nu revine sub control în Europa și la noi”. „Noi, ca societate, cetățeni, trebuie să manifestăm responsabilitate pentru că atâta timp cât noi nu vom respecta regulile, vom prefera să mergem în microbuze și autocare la Orheiland, calea în Ungaria și Italia nu poate fi deschisă… Dacă noi nu o să respectăm vom sta închiși în căsuța noastră. Putem să ne indignăm cât dorim, putem să blamăm Guvernul, putem să blamăm miniștrii, dar dacă nu respectăm, dacă ne ducem la Orheiland, în Italia nu ne ducem, asta trebuie să o înțelegem”, a menționat Chicu. Mai mult, premierul nu a exclus reintroducerea restricțiilor în domeniul HoReCa. „În Europa se introduc restricții, inclusiv HoReCa, inclusiv alte activități, din păcate va trebui să o facem și noi dacă ajungem în această situație”, a mai spus premierul.

458 cazuri de infectare și șapte decese

458 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în zilele de sțmbătă și duminică în Republica Moldova. Dintre acestea 18 cazuri au fost confirmate în Transnistria. Toate cazurile au fost înregistrate în urma procesării a 2814 teste. Astfel, bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 19 382 cazuri.

Din numărul total de cazuri din cele două zile, 31 sunt lucrători medicali. Până duminică, 12 667 persoane au fost tratate de COVID-19. Totodată, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat despre înregistrarea a șapte decese.  Astfel, bilanțul vitimelor răpuse de COVID-19 a ajuns la 642.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Ecologie5 ore în urmă

„Dacă vrei să faci o faptă bună, sortează plasticul”

Probabil ai auzit deja despre „iulie fără plastic”, dar știi ce înseamnă? De unde vine? Și ce trebuie să faci...

Social7 ore în urmă

Pandemia în Rusia: „COVID-19 nu e ceva rușinos”

Rusia a fost una dintre țările care a ales să nu recunoască impactul real al pandemiei. Primul caz de infectare...

Social13 ore în urmă

14 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 269 cazuri noi de infectare și șase decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

AlegeriO zi în urmă

Pandemia, pretext pentru a restricționa votul în diasporă? Soluții

Pe data de 10 iulie 2020, în cadrul emisiunii „Președintele răspunde” Igor Dodon a făcut o declarație despre următoarele alegeri...

SocialO zi în urmă

Trei știri bune din Moldova: rezerve locale pentru iarnă, cetatea Sorocii în imagini și clătite olandeze la Chișinău

Umple-ți borcanele la Cămara Fest În fiecare sâmbătă de august în Scuarul Catedralei Mitropolitane va fi organizat un târg al...

OpiniiO zi în urmă

Viorica Ataman: „Turismul din Moldova nu-i tocmai child-friendly”

Viorica Ataman e una dintre cele mai bune cunoscătoare a destinațiillor autohtone, a colindat Republica Moldova în lung și în...

Social2 zile în urmă

13 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 57 cazuri noi de infectare și șapte decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Advertisement

Politică

Politică4 zile în urmă

Pe banii noștri: un deputat în căutarea identității și două partide care s-au lansat în gaming și aplicații mobile

La începutul acestei săptămâni Parlamentul părea că nu se putea trezi. Era luni dimineața, iar în acel moment, exista cam...

Politică5 zile în urmă

Rezumat din Parlament: angajarea răspunderii și minus două ore de democrație

Pe ordinea de zi ședinței au fost puse inițial 42 de proiecte de legi. Printre acestea au fost și alte...

DivertismentO săptămână în urmă

Va interzice Putin curcubeul?

PE SCURT Pe 3 iulie, la o întâlnire dintre Vladimir Putin și membrii grupului de lucru pentru amendamentele la Constituție,...

Politică2 săptămâni în urmă

Protest în regiunea transnistreană: „Noi nu vă limităm în totalitate”

PE SCURT Pe 2 iulie, în Râbnița a avut loc un protest după ce așa-zisele autorități transnistrene au anulat permisele...

Politică2 săptămâni în urmă

Ce înseamnă schimbările în Constituția Rusiei și cum ar putea influența regiunea transnistreană. Explicăm

PE SCURT De pe 25 iunie până pe 1 iulie are loc referendumul pentru modificarea Constituției Federației Ruse. În regiunea...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Trei sate moldovenești din stânga Nistrului au trecut în subordinea Tiraspolului?

PE SCURT Așa-zisele autorități transnistrene anunță că aproape 80% dintre cazurile de COVID-19 au fost tratate.  Thomas Mayr Harting, reprezentantul...

Politică4 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. „Discriminare. Autoritățile moldovenești nu au anulat bacalaureatul pentru studenții din regiune”

PE SCURT Astăzi, 16 iunie, în regiunea transnistreană, se încheie starea de urgență, însă restricțiile rămân în vigoare. Acest lucru...

Advertisement

Opinii

iulie 2020
L Ma Mi J V S D
« iun.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031