Parlamentul Italiei, a aprobat raportul privind performanțele atinse de la folosirea resurselor financiare din bugetul de stat al anului precedent, elaborat de premierul Silvio Berlusconi. Conform unor date, guvernul a fost susținut cu votul a 308 deputați, din totalul de 630. În acest fel, se face că raportul a fost aprobat, fără însă a atinge numărul majorității necesare, acesta, servind un motiv în plus de a cere din nou, demisia lui Berlusconi.

Totul, mai bun sau mai rău, are o balanță, un echilibru, care definește în final câte ceva. Economia, se înscrie printre primele în lista celora care sunt formate sau care au nevoie de un echilibru. De data aceasta e vorba despre o balanță a Europei. Christine Lagarde, doamna de la conducerea Fondului Monetar Internațional, zice că dacă băncile aflate în partea de Vest a Europei, ar retrage lichiditățile sale aflate în partea estică a continentului, ar avea loc un deficit de finanțare.