Asta sfătuie indonezienii, care și-au găsit propriul tratament pentru bolile precum diabetul și reumatismul. În fiecare zi, ei se întind pe șinele de tren, ignorând luminile roșii și verzi ale semaforului de pe marginea căilor ferate, crezând că fluxul electric care trece prin acestea au proprietăți vindecătoare. Este și cazul unei indonezienci de 50 de ani, Sri Mulyati, pentru care tratamentul prescris de medici costă prea mult pentru a fi urmat, iar o altă soluție decât “terapia electrică”, căci așa o numesc localnicii, nu i-a rămas.

Nu este pentru prima dată când premierul rus își demonstrează calitățile sportive în fața publicului, dar de fiecare dată este vorba de o senzație. De data aceasta, Vladimir Putin le-a arătat copiilor din tabăra de vară de la Lacul Seliger, din regiunea Tver, cât este de puternic, escaladând un perete de alpinism, încercând să îndoaie o tigaie cu mâinile goale și jucând skandenberg. După reprezentațiile sale, toți activiștii tineri din cele 84 din regiuni ale Rusiei, participanți la tabără, au rămas uimiți de ce le-a arătat prim-ministrul.

Primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, s-a încadrat intens în ritmul desfăşurării activităţii sale de zi cu zi, implementând noi proiecte şi propunând idei ingenioase. De această dată, Dorin Chirtoacă şi-a propus să insufle o doză de cultură şi dragoste de artă în sufletele tinerilor liceeni şi elevi din diferite şcoli, gimnazii şi licee ale municipiului Chişinău.

Fiind consistente în fibre (au pâăa la 20% din necesarul zilnic), merele implică procesul de mestecare, în timpul căruia organismul poate procesa celelalte alimente consumate, generând senzaţia de sătul. Dulceaţa naturală care se găseşte în mere ajunge în sange treptat, ajutând la menţinerea unui nivel optim de zaharuri în corp (spre deosebire de gustările dulci care introduc brusc zaharul în sânge).