180 întreprinderi din Republica Moldova au primit cofinanţare pentru obţinerea certificatelor de calitate ISO

Aproape 180 întreprinderi din Republica Moldova au primit cofinanţare pentru obţinerea certificatelor de calitate ISO (International Organization for Standardization ) din contul Proiectului de Ameliorare a Competitivităţii. Decizia a fost luată în cadrul întâlnirii dintre vice-ministrul Economiei Octavian Calmîc şi noul lider de echipă pentru Proiectul de Ameliorare a Competitivităţii(PAC), Melissa A. Rekas, specialist în dezvoltarea sectorului privat. Melissa A. Rekas va fi responsabilă de portofoliul unor activităţi de dezvoltare a sectorului privat şi financiar, prin care Banca Mondială asistă Guvernul Republicii Moldova.

Pe parcursul implementării proiectului, beneficiarii liniei de credit, printre care se numără mai multe companii exportatoare vor beneficia de 22,5 milioane de dolari SUA. Pentru perioada de implementare au fost co-finanţate 350 de granturi din cadrul proiectului. De asemenea, cofinanţare au primit în jur de 180 întreprinderile din Republica Moldova pentru obţinerea certificatelor internaţionale de calitate ISO.

În consecinţă, Republica Moldova este printre primele țări reformatoare în cadrul studiului Doing Business 2012, ce au avansat la capitolul îmbunătățirea mediul de afaceri.

Actualul proiect vine și în susţinerea reformei Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Infrastructurii Calităţii. Activitățile proiectului ce țin de Institutul Național de Standardizare și Metrologie (INSM), au inclus un şir de activităţi importante printre ajustarea cadrului legal, înzestrarea cu echipament performant a opt laboratoare metrologice și alinierea acestora la cerințele moderne impuse domeniului respectiv, transfer de know how şi instruiri a personalului privind bunele practici în domeniul metrologic.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.