Chişinău / Moldova.ORG/ — 15 august 1940 urma să devină data care va schimba definitiv cursul istoriei neamului românesc. Ziua de 15 august 1940 a devenit una fatală pentru populaţia din stânga Prutului, care îşi aminteşte cu durere despre acea perioadă marcată de teroare, deportări, foamete, colectivizare, muncă neremunerată şi sărăcie.
La acest capitol, unii dintre cititori ar putea să mă contrazică, iar ca să fiu sigură că spusele mele nu sunt zadarnice, aş vrea să vă propun în continuare, file din istoria acelei perioade care a marcat dureros cetăţenii “Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti” (de pe atunci).
În anii Puterii sovietice, în special în anii stalinismului, Moscova a tratat RSS Moldovenească nu numai ca o sursă de materie primă, dar şi "ca o sursă de forţă de muncă ieftină pentru şantierele de construcţii, întreprinderile industriale şi minele de cărbune din diferite regiuni ale ţării sovietice".
După ce la 28 iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat, prin forţa armelor, Basarabia şi Nordul Bucovinei, URSS a anexat un teritoriu de 44.422 km2, cu 3 mil. 200 mii locuitori în Basarabia şi 6 mii km2 cu peste 500 mii locuitori în partea de nord a Bucovinei.
La 2 august 1940, Sovietului Suprem al URSS, format din 6 judeţe (Bălţi, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei, Soroca) din Basarabia şi 6 raioane (Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Râbniţa, Slobozia şi Tiraspol) ale RASSM a creat RSS Moldovenească şi a "primit-o" în componenţa URSS.
La 15 august 1940, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a emis două decrete care au pus începutul organizării economiei RSS Moldoveneşti pe baze socialiste. În conformitate cu decretul "Cu privire la naţionalizarea băncilor, întreprinderilor industriale şi comerciale, transportului feroviar şi fluvial şi mijloacelor de telecomunicaţii din Basarabia", Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a naţionalizat, cu începere de la 28 iunie, toate mijloacele şi uneltele de producţie fixe în ramurile menţionate.
Al doilea decret "Cu privire la restabilirea, pe teritoriul Basarabiei, a legilor sovietice referitoare la naţionalizarea pământului" a declarat întregul pământ cu bogăţiile subsolului, pădurile şi apele lui drept proprietate de stat, lichidând astfel, proprietatea moşierească şi capitalistă asupra pamântului.
Lichidarea chiaburilor prin expropierea şi deportarea lor, avea scopul de a accelera ritmurile colectivizarii şi a transforma acest proces într-o acţiune de masă. Se miza pe frica de deportare, care era implantată tot mai adânc în rândul ţăranilor.
Deportarea din iulie 1949 a avut efectul scontat: timp de câteva zile populaţia RSSM a trait într-o stare de frică imensă, că va fi deportată în Siberia dacă nu va intra în colhozuri. În rezultat, de la 6 iulie pâna la 1 septembrie 1949, în RSSM au fost organizate 750 de colhozuri în care au intrat 183.333 gospodării ţărăneşti (procentul gospodăriilor ţăraneşti colectivizate, sporind de la 32,2 la 71,7 procente).
Colectivizarea propriu-zisă s-a efectuat în R.S.S. Moldovenească "prin dictat". Au fost folosite două tipuri principale de constrângere: directă – când se aplicau metode "fizice" de "convingere" a ţăranilor să intre în colhozuri; indirecte – când ţăranii se vedeau nevoiţi să facă acest pas în urma metodelor "economice", impozite, cote, prestaţii. Li se adăugau sentimentul de teamă, o frică permanentă întreţinută de arestări, deportări, dispariţii.
Astăzi, când avem o societate democratică şi o ţară, de 20 de ani, independentă, descoperim puţin câte puţin din dedesubturile terorilor regimului comunist, care nu erau cunoscute de fiecare. Astăzi, când sovietizarea este un termen, deja, prăfuit, în sufletele şi memoria multor oameni, acest cuvânt mai este viu. Astăzi teroarea cunoaşte alte dimensiuni, iar oamenii nu mai trăiesc cu frica că cineva îi va trimite iarăşi în exil.
