14 accidente rutiere soldate cu două decese, doar în weekend

Doar în zilele de odihnă, în țară au fost înregistrate 14 accidente rutiere, soldate cu decesul a două persoane și traumatizarea a altor 15. În satul Varniţa, Bender, un tânăr de 20 de ani a murit ieri într-un grav accident produs la nivel cu calea ferată. Aflat la volanul unui automobil de model „Vaz 2106”, acesta a fost tamponat de o locomotivă de pe ruta Chişinău-Odessa. Șoferul automobilului a ignorat cerinţele semaforului şi a dispozitivelor sonore la nivel de cale ferată. Acesta a decedat pe loc.

În noaptea de duminică spre luni, la Edineţ a fost tamponat mortal un pieton. Accidentul s-a produs pe traseul M-14, la intersecţia satului Brătuşenii-Noi, unde un tânăr șofer de 22 de ani, aflându-se la volanul automobilului de model „AUDI A4” a tamponat un pieton care se deplasa pe partea carosabilă a drumului. După comiterea impactului, bărbatul de 49 de ani a fost transportat de șofer la spitalul raional Rîşcani, unde s-a constatat decesul acestuia.

Inspectoratul Național de Patrulare îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație și să țină cont de capriciile vremii. Conducătorii auto sunt atenționați să dea dovadă de maximă vigilență și atenție la volan, iar pietonii sunt rugați să traverseze strada doar în locurile permise.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.