132 de cerbi nobili şi cerbi cu pete vor fi eliberaţi în natură!

Agenția „Moldsilva” va elibera în natură, în perioada februarie-martie, 100 de cerbi cu pete şi 32 de cerbi nobili.

Astfel, din Centrele specializate pentru reproducerea şi dezvoltarea cerbilor din cadrul Întreprinderilor silvice Teleneşti şi Străşeni vor fi eliberaţi în natură 32 de cerbi nobili, iar de la Rezervaţia Naturală „Codrii” vor fi transportaţi 100 de cerbi cu pete către întreprinderile silvice Silva-Sud Cahul şi Manta-V

 Acţiunea face parte din procesul de strămutare, aclimatizare și populare a întreprinderilor silvice și rezervațiilor cu cerbi nobili și cerbi cu pete.

Scopul repopulări este restabilirea şi conservarea diversităţii specifice, structurii şi densităţii optime a numărului de specii de vânat.

Concomitent, entitățile silvice subordonate incluse în acest program vor asigura construcţia sau reparaţia volierelor de întreţinere provizorie pentru adaptarea şi acomodare a cerbilor, asigurând după posibilitate cu apă şi hrană din surse naturale după caz, pe tot parcursul ciclului de dezvoltare.

Pentru monitorizarea acestui proces, sunt implicați reprezentanţii Institutului de Zoologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Inspectoratului Ecologic de Stat, subdiviziunilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Siguranţă a Alimentelor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare