Unioniștii își dau întâlnire în PMAN pentru a încheia Marșul Centenarului cu o horă a Unirii

Unioniștii își dau întâlnire în Piața Mari Adunări Naționale pentru a încheia Marșul Centenarului cu o horă a Unirii. Anunțul a fost făcut astăzi de deputatul român, Constantin Codreanu, după ce ieri aproape de miezul nopții polițiștii le-au returnat participanților la Marșul Centenar autocarele cu care au venit de la Alba Iulia la Chișinău.

Astfel, toți unioniștii sunt bineveniți să se alăture la ora 12:00 în Piața Marii Adunări Naționale.

Ieri, 1 septembrie participanţii Marşului Centenar s-au întâlnit în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a marca 100 de ani de la Marea Unire. Evenimentul a fost perturbat de blocarea accesului în PMAN a celor trei autocare tricolore care au însoțit unioniștii pe parcursul itinerarului.

Organizatorii manifestației au mers să discute cu forțele de ordine pentru a debloca situația, însă la intrarea în localitatea Vatra au fost agresați de oamenii legii.

Printre cei agresați au fost deputatul român Constantin Codreanu, liderul ODIP, Vlad Bilețchi și președintele BUN, Ion Leașceno.

Deputatul român Constantin Codreanu a solicitat intervenția Ministerului Afacerilor Externe de la București, declarând că asupra sa a fost aplicată violență. Unioniștii au fost îmbrânciți și târâți pe jos.

Poliția a anunțat că autocarele unioniștilor au fost transportate la IP Strășeni, după ar fi fost mai multe sunete la nr. 112, în care au fost anunțați că în autocare ar fi obiecte interzise. După percheziționarea acestora, autobuzele au fost eliberate, iar acestea au mers la Chișinău pentru îmbarcarea unioniștilor.

În tot acest timp, participanții la acțiune au așteptat în PMAN. Seara târziu, Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău a fost lăsată în beznă, iar perimetrul acesteia a fost încercuit de polițiști.

Participanții la Marșul Centenar au mers timp de două luni pe jos pe o distanță de 1,3 mii de kilometri pentru a aduce la Chișinău Flacăra Unirii, aprinsă pe 1 iulie curent la Alba Iulia.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.