Un bărbat de 25 de ani a postat pe mai multe rețele de socializare un anunț precum că își vinde un organ (rinichi). Motivul incredibil, pentru a-și construi viața, separat de familia sa.
Poliția s-a autosesizat în acest caz, iar conducerea Centrului pentru combaterea traficului de persoane a mers la Leova pentru a discuta cu bărbatul despre pericolul la care se expune.
Potrivit oamenilor legii, timp de câteva luni, un bărbat din raionul Leova, sfătuit de un consătean, a avut intenția de a-și vinde un organ pentru o sumă de bani, făcând public pe mai multe rețele de socializare anunțul. Scopul acestuia era de a-și procura un apartament în Chișinău.
În acest sens, Centrul pentru combaterea traficului de persoane (CCTP) a IGP a inițiat o cauză penală în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor. De asemenea, au fost întreprinse acțiuni preventive pentru ca victima să nu recurgă la asemenea gest.
Ca urmare a discuțiilor, bărbatul a mulțumit polițiștilor pentru deschidere și înțelegere, iar toate anunțurile făcute publice au fost șterse.
În context, Centrul pentru combaterea traficului de persoane atenționează că publicitatea în scopul obţinerii ilegale de organe, ţesuturi şi/sau celule umane, precum şi publicitatea sau mediatizarea unor anunţuri privind donarea ilicită de organe, ţesuturi şi/sau celule umane se pedepsește cu amendă în mărime de la 25 000 la 37 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, iar persoana juridică amendă de la 65 000 la 80 000 lei.
Astfel, în anul 2017 de către CCTP au fost documentate 6 cazuri de prelevare ilegală de celule reproductive, fiind identificate în acest sens 6 victime.