Trei vameşi şi un şofer de camion, trimişi în judecată pentru contrabandă cu ţigări

Trei colaboratori ai Serviciului Vamal din cadrul postului vamal „Giurgiuleşti” şi un şofer de camion au fost trimişi în judecată, după ce au organizat trecerea peste frontieră a produselor de tutungerie în proporţii deosebit de mari.

În urma acţiunilor procurorilor PCCOCS, ofiţerilor de urmărire penală şi celor de investigaţii ai Serviciului Vamal, s-a stabilit că cei trei angajaţi ai Serviciului Vamal, operatori ai aparatului de scanat de tip „Rapiscan”, făceau parte dintr-un grup criminal organizat, specializat în contrabanda cu ţigări.

Funcţionarilor le reveneau rolul de facilitare, prin denaturarea şi muşamalizarea rezultatelor scanării mijloacelor de transport, a trecerii peste frontiera vamală a obiectelor de contrabandă, ascunse în locuri special amenajate în semiremorcile autocamioanelor care transportau mărfuri în România.

Valoarea totală a produselor de tutungerie, trecute în mod fraudulos peste frontiera vamală a Republicii Moldova cu implicarea făptuitorilor, se estimează la 1 405 026 lei.

În caz de condamnare, inculpaţii riscă până la 10 ani închisoare.

Investigaţiile pe caz continuă, în scopul tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în schema infracţională deconspirată.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.