Trei bărbați din Puhăceni au înjunghiat un tânăr și i-au incendiat corpul. Probelele le-au ascuns în curtea unuia dintre ei

Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani, au fost reținuți pentru uciderea unui tânăr pe teritoriul satului Puhăceni, raionul Anenii Noi.

Aceasta după ce, la 20 octombrie 2017, în Inspectoratul de Poliţie Anenii Noi s-a adresat un locuitor al satului Puhăceni, care a comunicat despre dispariţia feciorului său în vârstă de 22 de ani. În urma acestei sesizări, angajații Inspectoratului de Poliţie Anenii Noi au întreprins masuri necesare de căutare a persoanei dispărute.

Astfel, polițiștii din Anenii Noi au stabilit că trei locuitori ai satului Puhăceni au consumat băuturi alcoolice împreună cu tânărul de  22 ani, iar ulterior între ei s-a iscat o ceartă.

Suspecții l-au înjunghiat pe tânăr, după care au încercat să ascundă cadavrul acestuia, prin incendierea corpului. Ulterior, au ascuns probele în curtea unuia dintre cei suspectați.

În urma declaratiilor și acțiunilor de urmărire penală, de la locul infracțiunii au fost preluate osemintele care vor fi expertizate în condiții de laborator, pentru a stabili apartenența.

Actualmente, cei trei suspecți își recunosc vina integral și sunt arestați pe un termen de 30 de zile.

Pe cazul dat a fost pornită cauză penală pentru “Omor intenţionat”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.