Tinerii fermieri vor primi în avans subvenții pentru a-și lansa afacerile

Statul încurajează tinerii fermieri și femeile să înfiinţeze şi să dezvolte afaceri în domeniul agroalimentar. Astfel, producătorii agricoli debutanţi vor primi în avans subvenţii de la stat, pentru a-și realiza proiectele de antreprenoriat. În anul curent, autoritățile vor aloca în acest scop 45 milioane de lei.

Proiectul Regulamentului cu privire la condiţiile şi procedura de acordare a plăţilor în avans din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural a fost aprobat astăzi de Cabinetul de miniștri.

Subvenţiile în avans vor fi acordate în baza proiectelor investiţionale depuse de fermierii care desfăşoară pentru prima dată o activitate economică în sectorul agroalimentar şi nu sunt afiliaţi unui alt producător agricol.

Agricultorii vor putea beneficia o singură dată de acest sprijin financiar, valoarea căruia va fi de cel mult 650 mii de lei. Subvenția va fi oferită în două tranşe. Prima parte va constitui 75% din valoarea subvenţiei şi va fi acordată în momentul semnării contractului, iar cea de-a doua tranşă, de 25%, va fi transferată odată cu lansarea afacerii, termen care nu poate depăşi doi ani.

„La început de mandat, ne gândeam cum să plătim restanțele la subvenții. Acum am reușit nu doar să le achităm, dar să venim cu 200 de milioane de lei mai mult pentru Fondul de subvenționare. Luând în considerare cât de răspândită este agricultura în Republica Moldova, acest proiect este o posibilitate și pentru moldovenii care sunt plecați peste hotare să revină să beneficieze de aceste subvenții”, a menționat premierul Pavel Filip.

Astfel autoritățile își propun să creeze peste 300 de afaceri agricole și peste 500 de noi locuri de muncă în sate. Pentru implementarea sistemului de acordare în avans a subvenţiilor, anual, din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural vor fi alocate cel puţin 5%.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.