Postul de salvatori și pompieri din Copanca a fost renovat cu sprijinul Uniunii Europene

Salvatorii și pompierii din satul Copanca, raionul Căușeni, vor putea interveni mai rapid și eficient în caz de incendii și alte situații extreme, după ce postul în care activează a fost renovat și dotat cu echipament performant. În acest scop, Uniunea Europeană (UE) a alocat peste 68 mii de euro prin intermediul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.

Mai mult, sediul primăriei care găzduiește postul a fost dotat cu un sistem de încălzire pe biomasă, în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă.

Postul de salvatori și pompieri din Copanca deservește nouă sate, cu o populație de peste 15 mii de locuitori. Patru dintre aceste localități: Chițcani, Cremenciug, Zahorna și Merenești sunt administrate de facto de Tiraspol.

Salvatorii intervin în caz de incendiu, blocare în locuință, înec, accidente rutiere și multe alte situații excepționale. Echipa de intervenție trebuie să fie de gardă 24 de ore din 24, iar pentru a ajunge la locul unde s-a produs o tragedie i se acordă nu mai mult de 15 minute.

Până în 2016, cei zece angajați ai postului din Copanca erau nevoiți să se înghesuie într-o cameră de la subsolul unei clădiri administrative, care era folosită ca sală de ședințe, cameră de zi, dar și cantină. După ce stingeau un incendiu, salvatorii nu aveau unde face un duș; nu aveau sală de sport, chiar dacă e nevoie să aibă o condiție fizică bună.

În urmă cu doi ani, administrația satului a alocat câteva încăperi pentru postul de pompieri și salvatori chiar în clădirea primăriei.

Totuși, noul sediu avea nevoie de reparație capitală, iar întreg edificiul – de un sistem de încălzire eficient. Suma necesară pentru a soluționa cele două probleme era nu putea fi acoperită din bugetul local. Însă, cu asistența Uniunii Europene, postul de salvatori și pompieri a fost renovat și dotat cu echipament, iar întreg edificiul primăriei a fost conectat la un sistem de încălzire pe biomasă.

„Uneori oamenii se întreabă ce face UE în mod concret pentru ei și de ce se investește în măsuri de consolidare a încrederii. Rezultatele acestui proiect vorbesc de la sine. UE contribuie la facilitarea soluționării conflictului transnistrean și sporește încrederea între Chișinău și Tiraspol prin susținerea unor inițiative comune, cum ar fi această renovare în Copanca. Aceste inițiative îmbunătățesc bunăstarea populației de pe ambele maluri prin activități de cooperare. Acestea sunt măsurile UE de  sporire a încrederii”, a subliniat Peter Michalko, ambasadorul UE în Republica Moldova.

Dafina Gercheva, coordonatoare rezidentă ONU și reprezentantă permanentă PNUD în Republica Moldova a spus că obiectivul principal al Programului de consolidare a încrederii este de a câștiga „inimile și mințile” locuitorilor de pe ambele maluri prin construirea punților de încredere și prin stabilirea platformelor de consolidare a relațiilor și cooperării.

Acum postul de salvatori și pompieri are toate condițiile, inclusiv o cameră în care se pot adăposti sinistrații, sufragerie, dar și o sală de sport. Postul a beneficiat și de echipamente performante.

„E cerul și pământul ce a fost și ce avem acum. Avem în dotare scafandre speciale, cu ajutorul cărora vom putea face căutări sub apă, echipamente care pot fi utilizate pentru intervenții la înălțime și la adâncime și o dronă pentru localizarea incendiilor. Astfel vom fi mai eficienți în timpul misiunilor”, afirmă Alexandru Dutca, șeful postului.

Primăria satului Copanca a dotat postul cu o autospecială de tip „outlander pickup”, cu care salvatorii vor putea ajunge rapid la destinații greu accesibile.

„Noi azi construim un pod de încredere pentru a salva vieți, pentru a crește calitatea serviciilor și pentru a fi mult mai aproape de necesitățile oamenilor”, a menționat Cristina Lesnic, viceprim-ministru pentru reintegrare.

De condiții mai bune create cu sprijinul UE se bucură și angajații primăriei, dar și reprezentanții ONG-urilor care își au sediul în clădirea primăriei.

„Iarna, încălzeam doar câteva încăperi cu convectoare şi cămine electrice. În coridoare era frig, iar în încăperile neîncălzite pereţii riscau să se degradeze. Acum toți cei 1.561 m2 sunt încălziți cu energie sigură, ecologică, produsă în Republica Moldova”, spune Afanasii Cuțari, primarul satului Copanca.

Investiţia totală în centrala termică pe biomasă a fost de 33.376 Euro, fonduri europene, contribuţia comunității fiind de 16.054 Euro.

Postul de salvatori și pompieri din Copanca este unul dintre  cele peste 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova.

Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea liderilor locali, reprezentanților mediului de afaceri și ai societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și îmbunătățirii infrastructurii sociale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.