Polițiștii i-au restituit unui bărbat din Floreşti mașina furată. Proprietarul nici nu observase dispariția

Trei tineri, dintre care doi minori au fost reținuți de inspectorii de patrulare după ce au răpit un automobil. Cei trei, care se aflau în mașină de model „Volkswagen”, au fost stopaţi în dimineața zilei de 25 mai, în jurul orei 04:00 pe strada Kiev din municipiul Bălți, de inspectorii Regimentului de patrulare Nord.

Şoferul, la solicitarea inspectorilor de patrulare de a prezenta actele de identitate și de înmatriculare a transportului, a comunicat că a uitat actele acasă. Pentru elucidarea cazului, persoanele au fost escortate la sediul Regimentului de patrulare Nord.

Aceștia, s-au dovedit a fi doi minori de 17 ani, locuitori ai orașului Florești, iar cel de al treilea, amicul lor de 18 ani, locuitor al satului Ștefănești, raionul Florești.

În urma verificării transportului în baza de date, s-a stabilit că mașina cu care se deplasau tinerii, aparține unui bărbat de 36 de ani, locuitor al raionului Florești.

La domiciliul proprietarului a fost îndreptat un echipaj de patrulare, unde la întrebările puse proprietarului, acesta a spus inspectorilor că a parcat automobilul în curtea blocului în seara zilei de 24 mai, și nu cunoaște că mașina sa a fost răpită.

La fața locului a fost solicitată grupa operative pentru documentarea cazului conform legislației în vigoare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.