O moldoveancă, trimisă în judecată. Îşi obliga copiii să stea desculți pe hrișcă „în scopuri educative”

O moldoveancă, stabilită în regiunea Moscova, va compărea pe banca acuzaţiilor pentru maltratarea copiilor săi. Femeia de 31 ani, originară din Republica Moldova, îi bătea cu cureaua pe cei doi copii ai săi, o fetiţă de 11 ani şi un băieţel de 7 ani, iar în scopuri educative îi punea să stea desculţi pe boabele de hrişcă.

Potrivit mskagency.ru, anchetatorii au stabilit că, în perioada decembrie 2016-martie 2017, femeia îşi bătea sistematic copiii cu cureaua,folosind în special catarama de fier, dar şi cu alte obiecte. În plus, moldoveanca împrăştia boabele de hrişcă pe podeaua din bucătărie şi îi obliga pe copii să stea desculţi câte cel puţin 15 minute.

Oamenii legii au depistat pe corpurile celor doi minori echimoze şi răni.

Acuzata ş-a recunoscut pe deplin vina, declarând că în acest mod ea îşi educa copii.

Anterior, presa rusă a scris că totul a ieșit la iveală, după ce o angajată a școlii în care învăța fetița a observat pe corpul copilei mai multe răni.

Copiii au fost plasați într-un centru de reabilitare socială pentru minori din regiunea Moscova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.