Connect with us

Economie

Fructele moldovenești promovate în Dubai

Publicat

pe

Cinci producători, procesatori și exportatori de fructe, membri ai Asociației Moldova Fruct, participă în perioada 5-7 decembrie la expoziția internațională World of Perishables care se desfășoară în Dubai, Emiratele Arabe Unite. În cadrul evenimentului, producătorii prezintă și promovează fructe proaspete: mere, prune, dar și procesate: struguri și prune uscate.

Este pentru a doua oară când antreprenorii agricoli din Moldova participă la această expoziție internațională.

World of Perishables este unul dintre cele mai mari târguri din Orientul Mijlociu la care și-au anunțat participarea mai mult de 300 de expozanți din 20 de țări ale lumii.

Expoziția reprezintă o  o platformă pentru a interacționa cu cei mai mari furnizori locali și internaționali de fructe și legume, o oportunitate perfectă pentru descoperirea noilor tehnologii și a ultimilor tendințe ale sectorului.

Participarea producătorilor moldoveni la expoziție este posibilă datorită suportului financiar oferit de Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova și Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO).

„Sezonul 2017 – 2018 este unul special pentru piața de fructe din emisfera nordică a mapamondului. Intemperiile care s-au abătut asupra Europei în această primăvară au afectat plantațiile multianuale și recoltele ulterioare, fapt pentru care cumpărătorii sunt în căutare de surse alternative de furnizare.

Participarea la expoziția specializată World of Perishables Dubai este o șansă, putem spune unică, de a diversifica piețele de export a fructelor proaspete. Dubai reprezintă o platformă comercială pentru piețele Asiei, Africii și Europei”, a spus Vadim Codreanu, director departamentul marketing în cadrul Moldova Fruct.

”USAID Moldova a fost întotdeauna alături de producătorii de fructe din Moldova și i-a ajutat să valorifice oportunitățile oferite de noile piețe de desfacere pentru fructele moldovenești cu gust deosebit. Datorită perseverenței agricultorilor dar și suportului oferit, inclusiv de către USAID, gustul fructelor și legumelor moldovenești a devenit cunoscut pe piețele țărilor UE, dar și piețele din Asia, Africa sau Orientul Mijlociu.

Suntem mândri că participarea producătorilor din Moldova la expozițiile internaționale, susținută de USAID Moldova, rezultă de fiecare dată în noi contracte de vânzare și livrări pe piețele externe”, a declarat Lynn Vega director interimar USAID Moldova.

Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Fructe din Republica Moldova este o organizaţie necomercială, nonguvernamentală şi apolitică, membrii căreia sunt mai mult de 170 producători de fructe de pe întreg teritoriul ţării.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Economie

TREN HUNTER: Prețul record la Brent poate scumpi carburanții din Republica Moldova

Publicat

pe

De către

Prețul la petrol pe piața europeană a atins cel mai înalt nivel din ultimii 4 ani de 81,92 USD/Baril. Ceea ce înseamnă că prețul mediu al unui baril de petrol pe piața internațională lunar va crește de la 72,5 USD din luna august la nu mai puțin de 79 USD luna septembrie, scrie pe blogul său economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.

Totodată, în septembrie vom avea și o ușoară depreciere a leului moldovenesc față de USD, de la 16,6 Lei/USD luna august la 16,8 Lei/USD în septembrie. Cumulativ aceste două procese nu prea plăcute în luna septembrie vor duce la scumpirea Petrolului recalculat în lei moldovenești cu minimul 10%.

Această scumpire va exercita presiune asupra prețuli la benzină, care va avea tendința de scumpire cu 3-4% sau 50-70 bani litru.

Iar dacă tendința de scumpire a petrolului se va menține, concomitent cu o ușoară depreciere a leului moldovenesc față de USD, atunci există riscul să avem și o majorare de preț la gazele naturale importate, ceea ce va duce la o posibilă majorare a tarifelor pentru consumatorii finali.

Citește mai departe

Economie

Moldova va fi asigurată cu volumul necesar de gaze naturale. Pavel Filip a discutat cu vicepreședintele Gazprom Valeri Golubev

Publicat

pe

De către

Premierul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu vicepreședintele Gazprom Valerii Golubev. Părțile au discutat despre asigurarea pieței interne cu gaze naturale, tranzitul acestora, dar și procedurile de reorganizare a SA „Moldovagaz”, impuse de cadrul legal național și angajamentele asumate.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, oficialii au făcut un schimb de opinii în legătură cu perspectivele dezvoltării colaborării dintre Republica Moldova și compania „Gazprom”. Conducerea concernului rus a dat asigurări că în 2019 piața internă din Republica Moldova va fi asigurată cu volumul necesar de gaze naturale precum s-a convenit anterior.

În cadrul discuțiilor, a fost abordat și subiectul privind necesitatea reorganizării SA „Moldovagaz”, dar și a celorlalte întreprinderi de distribuție a gazelor naturale aflate în proprietatea companiei, în conformitate cu prevederile legislației Republicii Moldova, dar și cu directivele europene, în special pachetul III energetic.

Termenul de implementare a prevederilor este 1 ianuarie 2020. Pavel Filip a menționat că Guvernul va asigura suportul necesar pentru restructurarea sectorului în termenii stabiliți și crearea unei piețe concurențiale în domeniu.

La finalul întrevederii, Valerii Golubev l-a invitat pe prim-ministrul Pavel Filip să participe la ceremonia aniversară a companiei „Moldovagaz”, care va marca 20 de ani de activitate, în anul 2019.

Citește mai departe

Economie

Chiril Gaburici: Solicit atașaților economici rapoarte de analiză a situației din țările de reședință

Publicat

pe

De către

Ministrul Economiei și Infrastructurii a lansat un apel către atașații Birourilor comercial-economice (BCE) din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova peste hotare, în care a solicitat remiterea, în adresa Ministerului Economiei și Infrastructurii, a rapoartelor de analiză pe dimensiunea cooperării comercial-economice cu țara de reședință.

Potrivit ministrului, vor fi  analizate atât potențialul de import și export, dar și interesul mediului de afaceri în a-și extinde investițiile în țara noastră.

„Ne dorim o conlucrare mai strânsă cu angajații birourilor comerciale pentru a promova produsele autohtone peste hotarele țării și a atrage investiții străine în economia națională. De aceea, solicit atașaților Birourilor comercial-economice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova peste hotare, să remită în adresa Ministerului Economiei și Infrastructurii, un raport de analiză a situației economice a țării de reședință până la finele lui octombrie”, a specificat Chiril Gaburici.

În context, ministrul a menționat că Birourile, create la inițiativa Ministerului Economiei și Infrastructurii de comun cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, au menirea să promoveze interesele economice ale țării noastre.

Totodată, Birourile comerciale oferă suport în negocierea, încheierea și implementarea tratatelor economice bilaterale şi multilaterale în țara de reședință şi în cele de acreditare prin cumul, ale Republicii Moldova.

Republica Moldova deține 12 birouri comercial-economice în misiunile diplomatice acreditate peste hotare, în țările care reprezintă principalii parteneri comerciali și investiționali pentru statul nostru, precum România, Ucraina, Turcia, Rusia, China, Belgia, Italia, Polonia, Germania, Belarus, Elveția și Emiratele Arabe Unite. De asemenea, urmează a fi deschise BCE în Japonia, SUA și EAU.

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com