Două cazuri noi probabile de rujeolă: un bebeluș de șase luni din Chișinău și un copil de 6 ani din Drochia

Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Sănătate Publică au comunicat despre înregistrarea a noi cazuri probabile de rujeolă la un bebeluș de 6 luni din Chișinău și la un copil de 6 ani  din raionul Drochia. Aceasta după ce pe parcursul lunii mai în mun. Chișinău au fost confirmate 2 cazuri de import de rujeolă.

În primul caz este vorba despre bebelușul bolnavei de rujeolă în vârsta de 21 ani din Durlești, care s-a îmbolnăvit în timp ce era în ospeție la o rudă din Ucraina. Copilul de 6 luni este neeligibil pentru vaccinarea contra rujeole. Acesta a fost examinat la spitalul clinic municipal Chișinău de boli infecțioase la copii și internat în această clinică cu febră pentru supraveghere medicală, clarificarea diagnosticului și tratament. La 16 mai s-a constatat că, pe fonul bronșitei, infecției herpetice, care decurgeau cu febră, la copil au apărut erupții pe mucoase și piele, caracteristice pentru rujeolă.

De notat că tratament specific antiviral pentru rujeolă nu există și, practic toți contacții neimuni sunt sortiți de a face rujeolă.

În cel de-al doilea caz, la 17 mai medicul epidemiolog din raionul Drochia a comunicat despre un caz probabil de rujeolă la un copil în vârstă de 6 ani dintr-o familie de etnie romă din satul Ochiul Alb.

Copilul, complet nevaccinat, s-a îmbolnăvit la 10 mai, manifestând febră și semne catarale. Ulterior, pe tegumentele copilului au apărut erupții caracteristice pentru rujeolă și a fost solicitată asistența medicală, bolnava fiind spitalizată în secția boli contagioase a IMSP Spitalul raional Drochia.

La moment cazul se află în proces de investigare epidemiologică. Ca sursă de infecție, posibil, a servit un moș al copilei, care s-a întors din Ucraina (regiunea Kiev) și care, probabil, a făcut rujeola în perioada 16-26 aprilie, care a rămas nediagnosticată.

Situația epidemică privind rujeola rămâne a fi nefavorabilă în mai multe țări din Europa (Franța, Georgia, Grecia, Italia, Serbia etc.), însă cea mai tensionată continuă să rămână în Ucraina și România

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.