Corneliu Gurin, decorat cu distincţia Crucea „Pentru Merit” de clasa I

Consiliul Superior al Procurorilor a decis să-i confere fostului procuror general Corneliu Gurin distincția procuraturii Crucea „Pentru Merit” de clasa I. Aceasta pentru aportul adus la elaborarea şi adoptarea cadrului normativ, în contextul promulgării de către preşedintele Republicii Moldova la 17 martie a noii Legi cu privire la Procuratură.

Procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, și-a anunțat, la finele lunii februarie demisia, în plenul Parlamentului. El a declarat că după adoptarea noii Legi privind Procuratura, reforma instituţiei trebuie să înceapă de la vârful acesteia,

Corneliu Gurin a fost numit în funcția de procuror general al Republicii Moldova în aprilie 2013. Acesta a fost înaintat la această funcție de către președintele de atunci al parlamentului de la Chișinău, Marian Lupu.

În perioada mandatului, Gurin a fost învinuit, în nenumărate rânduri, de partidele din opoziție, dar și de societatea civilă, că ar activa la comanda oligarului Vladimir Plahotniuc. Astfel, demisia lui Corneliu Gurin a fost cerută la toate manifestațiile de protest organizate de către Platforma Demnitate și Adevăr în ultimul an de zile. De asemenea, demisia acestuia a fost solicitată și de către partidele de opoziție.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.