Compania americană KVG, interesată să investească în Zona Economică Liberă Bălți — Moldova.org
Connect with us

Economie

Compania americană KVG, interesată să investească în Zona Economică Liberă Bălți

Publicat

pe

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a discutat astăzi cu reprezentanții companiei KVG din Statele Unite ale Americii, interesată să investească în producere, în Zona Economică Liberă Bălți (Aeroportul Internațional Mărculești).

Chiril Gaburici a menționat că, identificarea potențialilor investitori interesați de dezvoltarea Aeroportului Internațional Mărculești, dar și a potențialilor rezidenți ai Zonei Economice Libere sunt printre obiectivele Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Ministrul a îndemnat compania americană să dezvolte afaceri în Republica Moldova și să beneficieze de avantajele oferite de ZEL, printre care se numără o serie de facilități de ordin fiscal şi vamal.

Drept exemplu, au fost menționate companiile străine care își extind afacerile în țara noastră, precum Draexlmeier, Sumitomo, Gebauer & Griller, Fujikura etc.

În context, Chiril Gaburici a prezentat potențialilor investitori rezultatele pozitive înregistrate anul trecut de cele șapte ZEL.

Anul trecut, volumul total al investițiilor a fost de aproape 350 de milioane de dolari, cu aproape 23 la sută mai mult decât în 2016. În prezent, cei aproape 200 de rezidenți au peste 12 mii de angajați, aproape dublu decât erau în anul precedent. Suntem deschiși și depunem tot efortul pentru a deveni competitivi pentru investitori, astfel încât să reușim, în următorii doi ani, să dublăm atât volumul investițiilor, cât și numărul angajaților în ZEL”, a punctat Chiril Gaburici.

La rândul lor, reprezentanții companiei americane au afirmat că: „Am investit în Republica Moldova și ne dorim să rămânem aici”.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Economie

„Drumuri bune pentru Moldova”: Valoarea lucrărilor executate până în prezent este de 717 milioane lei

Publicat

pe

De către

Circa 500 km de drumuri au fost reparați până în prezent în cadrul proiectului „Drumuri bune pentru Moldova”, iar alți aproape 200 km sunt în lucru și vor fi finalizați zilele următoare, a menționat astăzi în cadrul unui briefing secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi. 

Potrivit lui, valoarea lucrărilor executate, până în prezent, este de 717 milioane de lei. Alte 234 de milioane de lei au fost alocate pentru finanțarea lucrărilor la șantierele de construcție, care acum sunt deschise. „În lucru mai sunt 234 de km sau 14,8% din totalul planificat”, a spus Anatol Usatîi.

Potrivit lui, de la începutul anului au fost reziliate 7 contracte de reabilitare a drumurilor din cauza lipsei ratei de progres, agenții economici fiind penalizați. Lucrările de reparație vor fi relicitate. Prima licitație s-a încheiat, iar la începutul lunii august a fost semnat contractul pentru reabilitarea a 85 de km din drumul național M3 Chișinău-Giurgiulești.

Îmi doresc continuitatea proiectului „Drumuri bune pentru Moldova”. Îmi doresc ca, în 4 ani, să avem în fiecare localitate 4-5 km de drumuri bune, care vor duce copiii la școli și grădinițe, bolnavii și bătrânii la instituții medicale și pe noi toți acasă”, a menționat ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici în cadrul briefingului de presă.

Potrivit ministrului, circa 500 km de drumuri din localitățile țării au fost deja construite sau reparate, ceea ce constituie 39% din totalul de 1275 de km prevăzuți pentru reabilitare.

Am fost conștienți că este un proiect fără precedent, de mare interes public și toată țara va fi cu ochii pe fiecare km de drum reparat. De aceea, am pus accent anume pe calitate, am mers și am verificat personal fiecare tronson cu probleme. Acest proiect a fost și este un examen pentru toți – pentru echipa din Minister, Administrația de Stat a Drumurilor, antreprenori, precum și pentru administrațiile publice locale. Menționez că fiecare tronson este expertizat de laboratorul ASD și dat în exploatare doar după ce trece toate testările”, a punctat ministrul.

În cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova”, lansat de Guvern, vor fi reabilitați 1275 km de drumuri în 1200 de localități. În acest scop au fost alocați 1,6 miliarde de lei.

Citește mai departe

Economie

Doi atașați economici vor promova interesele economice ale R.Moldova în Rusia și statele Uniunii Euroasiatice

Publicat

pe

De către

Autoritățile de la Chișinău au desemnat doi atașați economici, care vor promova interesele economice ale Republicii Moldova în Federația Rusă și statele Uniunii Euroasiatice. Aceștia vor activa în cadrul Biroului comercial-economic al misiunii diplomatice a Republicii Moldova în Federația Rusă.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a menționat la o ședință cu agenții economici că deschiderea de noi piețe pentru agenții economici atât pentru produse, cât și pentru servicii, este printre prioritățile Ministerului Economiei și Infrastructurii.

“Îmi doresc ca atașații economici să dea o mână de ajutor agenților economici autohtoni în stabilirea și menținerea contactelor cu investitorii existenți, dar și potențialii importatori. Scopul lor de bază constă în protejarea drepturilor agenților economici autohtoni și acordarea asistenței necesare pentru promovarea produselor, brandurilor și serviciilor moldovenești cu potențial de export pe piața din Federația Rusă, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Îndemn antreprenorii să vină cu propuneri pentru depășirea barierelor pe care le întâlnesc în procesul de export”, a punctat Chiril Gaburici.

Tot în cadrul ședinței, ministrul Economiei și Infrastructurii a reiterat că Guvernul a aprobat modificările și completările la Regulamentul privind birourile comercial-economice în cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova (BCE), pentru eficientizarea activității BCE în promovarea intereselor economice ale Republicii Moldova, contribuirea la dezvoltarea relațiilor comercial-economice prin atragerea investițiilor, promovarea schimburilor comerciale, în special a exporturilor produselor moldovenești, precum și implementarea tratatelor economice bilaterale și multilaterale în țara de reședință și în cele de acreditare prin cumul.

La rândul lor, reprezentanții mediului de afaceri au vorbit despre unele dificultăți pe care le întâmpină în procesul  de tranzitare a mărfurilor, printre care barierele birocratice, nerecunoașterea certificatelor, tarifele și  mecanismele regulatorii locale.

Antreprenorii au solicitat atașaților economici identificarea evenimentelor cu caracter economic (târguri, expoziții, foruri), organizate în Federația Rusă și în statele de acreditare prin cumul, care ar prezenta interes din punctul de vedere al promovării produselor moldovenești.

Citește mai departe

Economie

Guvernul: 481 km de drumuri – reparate în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova”

Publicat

pe

De către

481 km de drumuri din localitățile țării au fost deja construite sau reparate în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova”, ceea ce constituie 37,7% din totalul de 1275 de km prevăzuți pentru reabilitare. Valoarea lucrărilor executate până în prezent este de 692,5 milioane de lei, anunță un comunicat al Guvernului.

Alte 241 de milioane de lei au fost alocate pentru finanțarea lucrărilor la șantierele de construcție care acum sunt deschise. În lucru mai sunt 189,5 km sau 14,9% din totalul planificat.

În cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova”, lansat de Guvern, vor fi reabilitați 1275 km de drumuri în 1200 de localități. În acest scop au fost alocați 1,6 miliarde de lei.

Informația actualizată despre lucrările de reabilitare a drumurilor naționale și locale, precum și harta online  „Drumuri bune pentru Moldova”, poate fi vizualizată pe siteul www.drumuribune.md.

Citește mai departe