Vlad Filat : Am votat pentru cetățenii Republicii Moldova! Am votat pentru cetățenii Republicii Moldova, cei din țară și cei de peste hotare. Fac apel către toți să iasă la vot, să demonstrăm că suntem uniți și solidari, a declarat prim-ministrul Vlad Filat, astăzi, 28 noiembrie, după ce a votat.
Au început să apară contestaţiile la CEC Pe lângă faptul că alegerile au început cu nereguli şi încălcări, nu am putut fi ocoliţi şi de contestatii. Până la moment, la Comisia Electorala Centrala au fost depuse trei contestaii.
Chişinăul – corigent la rata de participare În Chişinău prezenţa la vot este de două ori mai mică decât media pe republică.
Accesul studenţilor la vot este îngrădit de reprezentantul Partidului Democrat Chişinău (Moldova.ORG) — Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare nr. 24 din municipiul Bălţi, reprezentant al PDM, Viorel Moruz îngrădeşte accesul la vot al studenţilor de la instituţiile de învăţământ din oraş, în baza declaraţiei pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile imperative ale legislaţiei electorale.
Mihai Ghimpu: Am votat pentru valorile liberale, fără de care Republica Moldova nu are viitor Chişinău (Moldova.ORG) — Am votat pentru valorile liberale, fără de care Moldova nu are viitor, valori care stau la baza democraţiei – libertatea economică, Libertatea individului, pentru o presă liberă, respectarea drepturilor omului, supremaţia legii, a decarat Mihai Ghimpu la secţia de votare din Liceul „N. Gogol”, unde şeful statului a votat în cadrul alegerilor parlamentare anticipate.
Rezultatele CEC ora 13:00 Până la ora 13:00 rata de participarea la vot este de 22.46%, potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC).
Te cumpăr cu 100 lei, dar votează comunistul nostru! Chişinău (Moldova.ORG) — Observatorii PLDM au surprins un bărbat în timp ce împarţea bani alegătorilor. Partidul Liberal Democrat din Moldova declară că acesta ar fi un membru al Partidului Comuniştilor. Bărbatul aşteptă sosirea alegătorilor la 50-70 de metri de secţia de votare şi îi îndemnă să-şi dea votul pentru PCRM, contra sumei de 100 de lei.
Cetăţenii din Corjova cu dorinţa, dar cu frica de a vota Chişinău (Moldova.ORG) — Observatorii Promo-LEX, cetăţenii din Corjova din nou întâlnesc obstacole în realizarea dreptului la vot. Miliţia transnistreană a suplimentat numărul de posturi, a înconjurat satul şi a înăsprit şi intensificat controlul la aceste posturi.
Cu nereguli şi încălcări au început anticipatele Chişinău (Moldova.ORG) — Observatorii Promo-LEX, în număr de 2500 prezenţi pe întreg teritoriul ţării şi în toate secţiile de votare, au atestat că în mai multe secţii de votare au fost înregistrate mai multe încălcări şi deficienţe la deschiderea unor secţii de votare.
responsAbility Investments și Microinvest anunță o tranzacție de creditare de 10 mln. EUR pentru extinderea accesului la finanțare
Înscrie-te în programul de startup-uri pentru studenți și studente – Dreamable, ediția Orange Digital Center
Simplificarea zonelor de tarifare și o nouă gradație de greutate a coletelor: posibilități noi pentru clienții Nova Poshta din Moldova
„Tu conduci cariera”. Inspirație și motivație pentru participanții în programul maib de internship, ediția a III-a
Olesea Plăcintă, fondatoarea Biolactis: „Creșterea animalelor și o femeie – s-ar părea că sunt incompatibile”