Zinaida Greceanii: Anul 2008 a fost un an al afirmarii R.Moldova

Anul 2008 a fost un an al afirmării Republicii Moldova atât pe plan intern cât şi extern. Guvernul actual a reuşit să asigure stabilitatea într-o perioadă deloc uşoară, obiectiv care a fost primordial, a declarat prim-ministrul Zinaida Greceanîi, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată cu ocazia împlinirii a unui an de activitate a Guvernului pe care-l conduce.

Premierul s-a referit la finalizarea cu succes a Planului de Acţiuni R.Moldova–Uniunea Europeană şi lansarea procedurilor de pregătire a unui nou Acord dintre UE şi R.Moldova.

Prim-ministrul a menţionat că în această perioadă au fost întreprinse mai multe vizite, în urma cărora s-a reuşit edificarea relaţiilor de colaborare economică şi politică cu mai multe state. Potrivit premierului, în urma vizitelor efectuate în Bulgaria şi Portugalia s-a reuşit semnarea Acordurilor de protecţie socială a cetăţenilor moldoveni aflaţi la muncă în aceste ţări, acorduri care vor fi semnate şi cu alte ţări.

În contextul conflictului transnistrean, premierul a spus că în prezent se depun eforturi diplomatice considerabile pentru deblocarea reglementării acestui conflict. „Conducerea de la Tiraspol utilizează orice posibilitate de a tergiversa procesul de negocieri. Este clar că aceste acţiuni au scopul să se devieze de la formatul de negocieri „5+2” recunoscut pe plan internaţional. Trebuie să manifestăm în continuare consecvenţă în acţiuni şi maturitate diplomatică pentru că numai în acest format pot fi găsite soluţii spre soluţionarea conflictului transnistrean”, a spus prim-ministrul.

Potrivit premierului, R.Moldova a avut înţelepciune de a menţine stabilitatea politică şi economică pe parcursul ultimelor opt ani fapt care a determinat dezvoltarea ascendentă a multor obiective.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.