Ziarul „Flux” sustine ca Pasat este anchetat pentru tradare de tara

Ziarul „Flux” scrie, in numarul de miercuri, ca Procuratura Generala a mai intentat pe numele lui Valeriu Pasat un dosar penal, ex-directorul Serviciului de Informatii si Securitate fiind suspectat de „deconspirarea unor agenti ai SIS si de livrarea ilegala catre Rusia a unor documente secrete”, transmite Agentia INFOTAG.

Publicatia scrie cu referire la surse confidentiale din cadrul Procuraturii Generale ca Pasat, abuzind de functia pe care o detinea, – director al SIS, – „facea, contrar legii, copii, la xerox, ale diferitelor documente secrete, inclusiv dosare ale unor agenti ai SIS”. „Un interes deosebit avea Pasat fata de dosarele unor agenti cu misiuni speciale in autoproclamata republica nistreana. Ancheta a constatat, de asemenea, ca Pasat a avut intilniri cu asa-numitul ministru al securitatii nationale din Transnistria, Vadim Antiufeev, caruia i-a transmis dosarele agentilor moldoveni. Ulterior, respectivii ofiteri ai SIS, au fost deconspirati – unul a fost asasinat de catre killerii transnistreni, altul a disparut fara urma…”, scrie „Flux”.

in articol se mai arata ca o serie de agenti ai SIS, care se aflau pe teritoriul Federatiei Ruse si au fost denuntati de Pasat, au fost expulzati.

Sursele din Procuratura Generala mai afirma ca noul „dosar Pasat” are mentiunea top-secret, iar dezvaluirile vor fi facute pe parcurs, pornind de la interesele urmaririi penale. „Multe circumstante inca nu sint elucidate. Pasat a reusit sa adune informatii secrete, profitind de functia pe care o detinea. intilnirile in urma carora au fost divulgate secretele de stat…au avut loc si cind dinsul era director al SIS, si ulterior, dupa destituirea sa din functie”, precizeaza sursa citata de publicatie.

Mai inainte, cunoscutul expert de la Tiraspol, directorul filialei transnistrene a Consiliului Strategiei Nationale a Rusiei, Dmitri Soin, a declarat presei transnistrene ca Pasat a fost trimis la puscarie inclusiv pentru faptul ca a refuzat sa execute actiuni de diversiune si subminare impotriva Transnistriei si Rusiei, „contrar vointei lui Voronin”. Soin este angajat titular al ministerului securitatii nationale de la Tiraspol si a fost dat in urmarire de organele de drept din Moldova, fiind suspectat de savirsirea unui omor premeditat.

INFOTAG precizeaza: Cotidianul „Flux” este una dintre cele mai citite publicatii din Moldova. Unicul proprietar al ziarului este liderul Partidului Popular Crestin Democrat, vicepresedintele Parlamentului Iurie Rosca, ales recent presedinte al Comisiei parlamentare pentru controlul serviciilor speciale. // Infotag

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.