Voie bună la PTF Giurgiulești-Galați. Patrupedul Poliției de Frontieră a împărțit mere și felicitări// VIDEO

Voie bună la trecerea frontierei prin PTF Giurgiulești-Galați.

Lachi, patrupedul Poliției de Frontieră, și-a luat în serios misiunea la frontieră, în perioada sărbătorilor de iarnă, reușind să aducă multe zâmbete și voie bună, dar și … darurile pregătite pentru călători.

Patrupedul, care face parte din grupurile de suport în fluidizarea traficului transfrontalier, a încercat să dea o mână de ajutor colegilor din PTF Giurgiulești-Galați și să participe nemijlocit la împărțirea merelor autohtone și felicitărilor.

Iar ca atmosfera să fie una magică și-a etalat talentul și în dresajul canin.