Vladimir Voronin a avut o intrevedere cu renumitul fotbalist francez Michel Platini

Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, s-a intilnit cu renumitul fotbalist francez Michel Platini, membru al Comitetului executiv al Federatiei Internationale a Asociatiilor de Fotbal (FIFA), membru al Comitetului Executiv al Uniunii Europene a Asociatiilor de Fotbal (UEFA), vicepresedinte al Federatiei Franceze de Fotbal, candidat la functia de presedinte al UEFA, aflat la Chisinau la invitatia Federatiei Moldovenesti de Fotbal, a relatat pentru MOLDPRES serviciul de presa al institutiei prezidentiale.

Salutindu-l pe oaspetele francez in Moldova, Vladimir Voronin a calificat vizita lui Michel Platini drept un mare eveniment in viata sportiva a tarii noastre. Sinteti numit, pe buna dreptate, legenda a fotbalului mondial. Aflarea Dumneavoastra la Chisinau este o onoare pentru noi, si, sint convins, va da un puternic impuls dezvoltarii sportului national, in special fotbalului, care devine tot mai popular si tot mai mult practicat in tara noastra, a spus Presedintele.

La rindul sau, Michel Platini s-a declarat impresionat de actiunile care se intreprind actualmente in Moldova pentru revigorarea si modernizarea sferei sportului. Renumitul fotbalist francez a apreciat inalt eforturile de identificare si valorificare a posibilitatilor de finantare a acestui domeniu, intreprinse la initiativa si cu suportul Presedintelui Vladimir Voronin. El a accentuat aspectul social al fotbalului, opinind ca, indiferent de gradul de implicare, de performantele echipelor moldovenesti in competitiile internationale, popularizarea si practicarea in masa a acestui gen de sport imprima energie pozitiva vietii societatii. Michel Platini a constatat ca atit autoritatile moldovenesti, cit si Federatia Moldoveneasca de Fotbal, constientizeaza acest adevar si actioneaza consecvent pentru a crea conditii adecvate de dezvoltare a fotbalului.

in context, Michel Platini a remarcat calitatea noii infrastructuri destinate fotbalului de performanta, in special a Centrului de instruire si antrenamente ale selectionatelor nationale de fotbal din orasul Vadul lui Voda si a stadionului FC "Zimbru". De asemenea, Michel Platini a declarat ca s-a familiarizat cu proiectul viitorului Stadion National din Chisinau, si, in calitate de inalt demnitar in cadrul FIFA si UEFA, a anuntat intentia acestor structuri de a contribui la edificarea obiectivului in cauza.

Pe parcursul dialogului, Vladimir Voronin l-a informat pe oaspetele francez despre realizarile si planurile autoritatilor in domeniul sportului, inclusiv despre intentia sa de a propune crearea, in cadrul Guvernului, a unei structuri separate, care s-ar ocupa de problemele sportului profesionist. Tendintele pozitive, inregistrate in ultimii ani in dezvoltarea social-economica a tarii, ne incurajeaza sa acordam mai multa atentie dezvoltarii sportului de performanta, sa intreprindem mai multe pentru a imbunatati imaginea sportiva a Republicii Moldova pe plan international, a spus Presedintele. // Moldpres

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.