Vlad Plahotniuc nu se află în Republica Moldova. Ce spune PDM?

PE SCURT

Reprezentanții Partidului Democrat din Moldova anunță, pritr-un comunicat de presă, că liderul democrat Vlad Plahotniuc a plecat din țară.

Totodată, democrații acuză presa că ar veni cu un șir de speculații, după ce ei au anunțat ieri, 14 iunie, că se retrag de la guvernare.

PE LUNG

„Domnul Vlad Plahotniuc a plecat pentru câteva zile din ţară, la familia sa. Facem apel, pe această cale, să fie evitate speculaţiile şi informaţiile neverificate. Recent, cetăţenii au fost intoxicaţi cu o campanie de manipulare asemănătoare, când au fost publicate informaţii false despre starea sănătăţii sale. Este regretabil că se operează cu astfel de ştiri false, care induc în eroare opinia publică”, se spune în comunicat.

În timp ce Vlad Plahotniuc se ocupă de politică în Republica Moldova, familia luistă în Elveția. Mai mult, jurnaliștii de la Rise.md au publicat un articol amplu „Paradisul oligarhului”, în care au prezentat bunurile imobile deținute de democrat. Acesta are mai multe vile de lux peste hotarele țării, iar costul lor se ridica la zeci de milioane de euro. Cu toate acestea, aceste proprietăți nu se regăsesc în declarațiile de avere ale politicianului, scriu cei de la Rise.

Amintim că, PDM a anunțat că pleacă de la guvernare prin demisia Guvernului. Decizia a fost luată după Consiliului Politic Naţional al partidului, a anunțat Vladimir Cebortari, vicepreşedintele PDM. Potrivit lui, decizia PDM va fi un semnal clar că PDM nu se ține de putere. „Însă decizia noastră nu va soluționa blocajul constituțional”, a spus el. Odată cu acest anunț, corturile din fața instituțiilor de stat au fost strânse, iar protestatarii și polițiștii au plecat.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.