Viorica Dăncilă este noul preşedinte al PSD. „M-aţi votat să fiu primul preşedinte femeie al PSD. Îmi dau seama de responsabilitate”

PE SCURT

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedinte al PSD, anunţul oficial fiind făcut la Congresul extraordinar al partidului de către liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis. De asemenea, Eugen Teodorovici a fost ales preşedinte executiv, iar Mihai Fifor, secretar general, scrie Mediafax.

PE LUNG

Viorica Dăncilă le-a transmis, sâmbătă, colegilor că „au votat-o să fie primul preşedinte femeie al PSD”, precizând că realizează responsabilitatea pe care o are. Ea le-a cerut social-democraţilor să aibă încredere în echipa de conducere aleasă.

„Dragi colegi, vreau să vă mulţumesc pentru votul de astăzi, votul vostru mă onorează dar mă si responsabilizează. Ştiu că nu va un drum uşor, ştiu că abia acum încep luptele, dar ştiu că alături de oameni sunteţi voi. Sunt mulţi aomeni a căror speranţă e legată de PSD. Când mi s-a propus funcţia de premier, am stat m-am gândit. Toţi îmi spuneau – să accepţi, eşti prima femeie premier. Atunci m-am gândit – am o dublă responsabilitate, de a aduce acdesstă ţară pe drumul bun, să nu îmi dezamăgesc colegii, dar am responsabilitatrea pentru toate femeile din România că o femeie poate fi la fel de bun premier ca un bărbat”, a afirmat Viorica Dăncilă, după ce a fost anunţat votul prin care a fost aleasă lider al partidului la Congres.

Ea a vorbit şi despre succesul preşedinţiei rotative a României la Consiliul UE.

„Mulţi au spus că nu vom reuşi să avem o Preşedinţie de succes. Iată încheiem peste câteva zile preşedinţia rotativă a Consiliului UE. Vreau să le mulţumesc colegilor mei de la Bruxelles, prezenţi în sală, care au adus multe cuvinte de laudă pentru România. Chiar dacă următoarea preşedinţie va fi peste 14 ani, am arătat că noi putem să fim performanţi. Astăzi m-aţi votat să fiu primul preşedinte femeie al PSD. Îmi dau seama de responsabilitate şi îmi dau seama că votul dvs este strâns legat de speranţa, de dorinţa, de implicarea tututor pentru a readuce PSD pe primul loc între opţiunile românilor. Sunt convinsă că vom reuşi, că împreună vom duce partidul nostru spre victorie. PSD cred că este cel mai românesc partid din România, e partidul care întotdeauna a pus în primul rând românii şi soarta României. Suntem partidul care purtăm în inimă tricolorul dar şi cele 12 stele de steagul european”, a explicat Dăncilă.

Premierul le-a cerut colegilor să aibă încredere că echipa de conducere se va implica astfel încât partidul şi ţara să aibă locul cuvenit.

„Vreau să vă cer să aveţi încredere şi în acelaşi timp să ne implicăm ca acest partid şi această ţară si aibă locul care i se cuvine. Vreau să îi spun preşedintelui executiv Eugen Teodorovici, secretarului general Mihai Fifor, vicepreşedinţilor partidului, Marian Oprişan, ceilalţi, preşedinţilor din organizaţii că au în conducerea partidului un prieten. Cred că împreună putem construi viitorul pe care şi-l doreşte România. Dumnezeul să ne ajute”, a conchis noul lider al PSD, potrivit Mediafax.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.