Vineri la Chişinău se desfăşoară summit-ul şefilor statelor CSI

Agenda de lucru al summit-ului şefilor statelor CSI cuprinde 20 de chestiuni referitoare la cooperarea economică şi umanitară a ţărilor Comunităţii. Summit-ul este condus de preşedintele interimar al Moldovei, speakerul Parlamentului Mihai Ghimpu. La finele şedinţei el va transmite preşedinţia preşedintelui FR, Dmitri Medvedev, care va fi preşedinte în CSI în 2010.

Preşedintele Comitetului Executiv al CSI, Serghei Lebedev, a relatat pentru jurnalişti că în cadrul şedinţei şefii statelor vor examina cele mai importante probleme referitoare la intensificarea cooperării în depăşirea consecinţelor crizei financiare mondiale, aprofundării proceselor integraţioniste în sfera umanitară, în domeniul asigurării securităţii, în domeniul instruirii tehnologiilor, precum şi în privinţa Declaraţiei de susţinere a cărţii.

„O temă importantă pusă în discuţie la summit va fi grija pentru veterani şi pregătirea pentru aniversarea a 65 de ani de la Victoria în al doilea Război Mondial. Participanţii vor adopta textul mesajului cu prilejul acestei sărbători şi vor conveni asupra planul evenimentelor pentru următorul an, care va fi declarat Anul veteranilor”, a spus Lebedev.

Summit-ul va dura aproximativ trei ore. Mai întîi va avea loc şedinţa şefilor statelor în componenţă restrînsă, apoi în componenţă lărgită. La finele reuniunii preşedintele interimat Mihai Ghimpu şi secretarul executiv al CSI, Serghei Lebedev, vor susţine o conferinţă de presă.

În cadrul summit-ului vor avea loc întîlniri bilateral. Astfel, Mihai Ghimpu se va întîlni cu preşedinţii Rusiei, Ucrainei, Kîrgîstanului şi Belarusului, iar prim-ministrul Vlad Filat – cu premierul Kazahstanului şi membrii delegaţiei Rusiei – vicepremierul Igor Şuvalov şi ministrul finanţelor Alexei Kudrin. Preşedintele FR, Dmitri Medvedev, se va întîlni cu candidatul la funcţia de preşedinte Marian Lupu, liderul Partidului Democrat.

În acelaşi timp, ordinea zilei nu prevede întîlniri cu ex-preşedintele Vladimir Voronin, care anterior a declarat că este dispus să se întîlnească cu participanţii summit-ului, dacă ei vor dori să-şi ia rămas bun de la el.

Şeful Rusie se va mai întîlni cu preşedinţii Armeniei şi Azerbaidjanului, care în ajun au avut o întrevedere la Chişinău prin intermediul reprezentanţilor grupului de la Minsk.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.